Formele constiintei mele

Aici pot sa mazgalesc peretii in mod anonim pt majoritatea dintre cei care citesc. Acasa pe de alta parte, cand mazgaleam peretii camerei mele cu cercurile pe care eu le vedeam ca fiind copiii cu care ma jucam cand nu ieseam afara, nu puteam sa o fac la fel de anonim pt ca ma para sora mea. Imediat aparea mama care isi punea mainile in cap si se intreba ce sa mai faca cu un copil plin de imaginatie si energie.
O vreme, dupa ce nu am mai desenat copii pe peretii camerei, m-a parasit si imaginatia. Nu-i nimic, a revenit acum catva timp si de atunci imbraca o forma tare ciudata.
O colega spunea la un moment dat ca prietenii ei nu sunt imaginari ci doar timizi sau pur si simplu nu vor sa ne cunoasca pe noi, ceilalti. Azi pot si eu sa spun acelasi lucru. Daca ma vedeti vorbind singura sau zambind tamp desi nu-i nimeni langa mine si nici nu am telefonul la ureche, nu va impacientati, este cineva acolo dar nu va dati voi seama.
Acum ceva timp eram cu o colega de serviciu intr-o bodega sa ne inecam amarul unei alte zile lungi de lucru in cate un pahar de suc. Deodata langa mine se posteaza un personaj relativ cunoscut mie si incepe sa-mi vorbeasca. « Te cunosc de undeva », zic eu. « Normal ca ma cunosti. Sunt eu, Alba-ca-Zapada ». « Bine. Lasa costumul pe care il ai acum pe tine. Eu vorbesc de tine, ca persoana. Pe tine te cunosc de undeva. »
« Vorbesti singura ? », se mira colega mea.
« Nu. Normal ca nu. Vorbesc cu EA. »
« Care EA? »
EA radea de nu mai putea. Cand s-a oprit mi-a zis cu un zambet ironic « Cine p.m., din camera asta, crezi ca o mai vede pe Alba-ca-Zapada, cand eu sunt rodul imaginatiei tale? »
« Mars ca ma stresezi. » ii suier printre dinti si ma intorc la colega mea care, pe buna dreptate, se uita stramb la mine.
« Pe mai tarziu », imi zice in timp ce pleca.
Intr-o joi, pe care o aveam libera de la serviciu deschid calculatorul si gasesc mesaj offline. « Ce faci ? Sunt eu, AcZ. Ma mai tii minte ?»
« Cum naiba sa nu te tin minte, dupa ce m-ai facut sa arat ca o nebuna ? »
Ii dau add in lista mai mult din curiozitate. Primele schimburi de mesaje au fost rememorari ale serii in care m-a facut de rahat si o insiruire ale calitatilor si talentelor ei multiple, presarate pe ici pe colo cu glume oarecum porcoase si uneori proaste.
Intr-o seara in care imi inecam iar amarul intr-un pahar de suc si o pizza, ma abordeaza AcZ si ma intreaba cum ma simt. Cu toata sinceritatea ii zica ca ma simt ca un cur sperand ca ma va lasa in pace. Insa insistenta din fire AcZ ma invita la o plimbare in parc. Am iesit – mai mult ca sa iau aer decat ca sa o vad, pt ca va spun sincer nu-i prea placut sa mergi pe strada si sa se uite lumea chioras la tine cand vorbesti singur.
Ies din casa si la locul de intalnire stabilit in locul lui AcZ il zaresc pe Ken al lui Barbie zambindu-mi si fluturandu-si mana in directia mea. « Sa mor. » zic in gand « Asta-i vreo gluma proasta. »
“Tu ce vrei?”, ma ratoiesc la Ken.
« Pai nu am stabilit ca iesim ? Vreau doar sa te inveselesc. »
« Bah perversule, eu mi-am dat intalnire cu AcZ, nu cu tine »
« Ba cu mine ti-ai dat intalnire dar fiindca sunt rodul imaginatiei tale, iau orice forma te face pe tine fericita. »
« Poti sa fii si dinozaur eu tot AcZ o sa te strig, sa te mai faci si tu de rahat nu numai eu. »
AcZ rade si imi ofera o ciocolata. Tinuse minte ce ciocolata imi place. Si eu care credeam ca debordeaza de superficialitate si nu-i decat un alt personaj plin de el care aparuse sa ma streseze. Dupa ce mi-am pus la loc maxilarul cazut am multumit pt ciocolata si am plecat sa ne plimbam.
Din ziua aia am privit-o pe AcZ cu alti ochi. Am descoperit intre timp ca nu-i deloc superficiala si ca are mereu un sfat sau o vorba buna pt mine. Este ca un fel de constiinta a mea. Si chiar daca apare destul de rar, de cele mai multe ori imi sopteste in ureche ce are de zis sau pe messenger.
Tot de atunci, am pastrat-o pe AcZ sub forma lui Ken. E drept ca daca vreau sa ma distrez putin pe seama personajului, ii atribui si alte forme mai putin magulitoare, dar de vreme ce numai eu pot sa il vad, e ok. AcZ nu are si cei 7 pitici, pentru ca banuiesc eu, in zilele noastre i-ar fi destul de greu sa-i intretina pe toti si sa le ofere atentia cuvenita.
Prietenia cu AcZ e la fel de palpitanta ca si cea cu alti indivizi. Nu-i perfecta, pentru ca nici eu, deci nici imaginatia mea nu suntem perfecte. AcZ, nu mai apare langa mine, atunci cand sunt cu cineva pentru a nu ma mai face sa arat ca o nebuna, insa e mai mereu alaturi de mine, asa cum poate atunci cand am nevoie. Acum am aflat ca pot conta pe AcZ, ca pe oricare alt prieten al meu pe care il puteti vedea si voi ceilalti, nu numai eu. Ma bucur ca am reusit sa dau iara frau liber imaginatiei si ca asa a aparut AcZ.

Rabufniri de seara

As fi vrut sa scriu despre cu totul altceva insa seara asta a schimbat complet situatia. Constat din ce in ce mai des ca intunericul agita spiritele. Ale altora, al meu e contrariat.

Am avut o zi plina. Nu foarte agitata pt ca nu ma mai caracterizeaza. Nu ma mai agit decat pt mine, familie si prietenii care conteaza. Pe restul, va respect, dar descurcati-va si singuri.
Am cativa prieteni si-i iubesc de mor, dar nu-i iubesc si pe prietenii lor pt ca nu-s ai mei. Doar asa pot explica detasarea cu care am fost capabila sa ma uit la un copil de 6 luni internat la spital de patru (4) zile suspect de infectie cu salmonela si probabil si dizenterie. Probabilul din diagnostic este dat de faptul ca unii oameni nu ar trebui sa aibe copii. As interzice oamenilor care au avut deja unul care a ajuns cretin sa-l faca si pe al doilea.
In secolul 21 exista parinti care nu-si duc copiii la spital cand sunt bolnavi patru (4) zile consecutiv. Exista parinti care dau copiilor sub un an cartofi prajiti sa manance pe motiv ca poftesc ( ???) si brichete pe care sa le roada cand le ies dintii, iar jucariile destinate unor astfel de situatii stau la colt, - pedepsite, pt ca erau prea departe si mami nu a ajuns la ele. Parinti care nu se spala pe maini cand pun mana pe mancarea copilului, iar apoi se mira de faptul ca este bolnav.
In astfel de cazuri mi se pare logic ca doctorul sa se intereseze de ei cand isi aminteste pt ca in Romania nu exista doctor caruia sa-i pese de un copil mai mult decat parintilor lui. Interesul doctorului este direct proportional cu cel al parintelui. Cand parintele nu alearga dupa doctor sa-l intrebe ce are copilul apare diagnosticul « probabil » si tratamentul pe masura.
Din punctul meu de vedere daca copilul pateste ceva primul vinovat este parintele si abia apoi doctorul. Fiecare primeste ceea ce seamana, insa ce vina are un copil de 6 luni cand parintele ii seamana boala cu buna stiinta ?

Viata reala vs viata virtuala

Azi sunt Houdini. Maine sunt Maica Tereza. Joi sunt Dalai Lama. Vineri sunt o curva. Sambata sunt barbat ca sa pot agata curve. Duminica sunt Creatorul lumii si ma odihnesc. Luni – mai am timp sa ma decid cine voi fi. Sunt sau de fapt as putea fi toate astea in Second Life si WOW si alte astfel de medii de socializare virtuale.
Intrebarea cheie cu raspunsul « broasca » este « Cine sunt eu, de fapt, in viata reala ? »
Mai nou, toata lumea socializeaza pe net in diverse alte lumi virtuale menite sa le umple golurile existentei lor. Tuturor le este lene sa iasa din casa si sa se intalneasca cu prietenii dar se suna ca sa-si dea intalnire « in cafeneau X din New York » - NY-ul din SL. Nu mai cheltuie nimeni bani in cafenelele reale pentru ca acum pot bea in cele virtuale unde totul se taxeaza in lindeni.
Toti sunt fotografi, artisti sau mici intreprinzatori in SL unde exista chiar si banci.
Nu conteaza ca in viata reala puradeii iti mor de foame, traiesti intr-o cocioaba si striga jumatatea ta, care te-a luat cu acte pe vremea cand erai inca intreg la cap, ca oala in care curge apa din tavan cand ploua s-a umplut si trebuie golita. Nimic din toate astea nu mai conteaza atata timp cat in SL esti un antreprenor de succes si ai tot ce ti-ai fi putut dori.
Esti prea obosit ca sa iti mai faci exercitiile de dimineata sau de seara sau ca sa te duci la sala ? Nu-i nimic, in SL poti sa te antrenezi fara probleme. Vei arata impecabil in mediul virtual. In realitate iti vei conserva investitia facuta cu sudoare prin ingurgitarea a 4 fripturi pe zi, 2-3 beri si cateva prajituri in momentele de depresie si dezamagire absoluta.
Dragii mei, daca nu aveti timp sa va vedeti cu prietenii dati-le un telefon si intrebati-i de sanatate. Faceti planuri reale pt week-end. Cheltuiti banii intr-o excursie reala nu virtuala. Beti un suc in lumea asta nu in cea virtuala. Daca aveti timp sa stati in SL, WOW si alte astfel de « lumi » inseamna ca aveti timp liber deci vizitati-o pe Maricica. Pe vecina de sub voi, de langa voi, de la 6 sau din blocul de alaturi. Pe creata aia cu care ati copilarit si pe care o intalniti acum mereu in mediul virtual dar pe care pe strada probabil ca nu o recunoasteti.
Ursuletul gri m-a rugat sa-mi fac cont in SL. Mi-am facut. De 2 ori (prea multe dupa parerea mea). Am uitat parola de la ambele. Pe-al 3lea nu-l mai fac. Parol. Si daca citesti ursuletule gri, si stiu sigur ca citesti postul asta - vreau colier, cercei si inele cu diamante si safire si rubine in viata asta nu in aia virtuala.
Poate ca am exagerat putin insa eu vreau ca atunci cand o sa ma marit si cand o sa mor sa am parte de ceremonii reale nu virtuale cu oameni reali care ma cunosc pe mine nu pe avatarul creat de mine.