vineri, 25 decembrie 2009

Alba ca Zapada, ipohondria si petrecerea de Craciun

Alba ca Zapada e ipohondra. Nici nu ma gandeam ce ma asteapta cand am permis acestui personaj imaginar sa-si faca intrarea fortata in viata mea.
Joi ma pregateam sa plec la petrecerea de Craciun de la birou. Mai bine zis ma fardam, trageam o linie precisa cu cu creionul negru, care, din momentul in care am zarit-o in oglinda pe AcZ cum statea posomorata pe canapea n-a mai fost dreapta si perfecta - linia vreau sa spun. Stiind ca in cazul in care ii dau atentie nu mai pleaca, ma prefac ca nu o observ si continui sa-mi vad de treaba. Mai grav a fost cand am vrut sa-mi scot sacoul din dulap - era acolo printre haine cu ochii ei tristi beliti la mine.
- Hai zi repede, ca ma grabesc!
- Cred ca sunt pe moarte.
- Vezi sa nu! Personaje imaginare si draci morti n-a vazut nimeni, cu atat mai putin eu deci te rog sa vii cand ai probleme cu adevarat serioase, iar eu timp sa ti le ascult.
Recunosc ca dupa ce am spus asta m-am simtit cam prost pt ca AcZ vine de cate ori am eu nevoie de ea, fara exceptie, dar e un personaj imaginar cu probleme la fel de imaginare care, in momentul respectiv, am considerat ca sufereau amanare.
- Mai tii minte ce simptome ai avut tu cand ai fost internata anul asta?
Nu-i raspund pentru ca inca speram ca va pleca asa cum a sosit; pe nesimtite.
-Mai stii?
-.....
- Daca nici tu nu vrei sa ma asculti atunci ma duc sa mor in liniste pentru ca am gasit pe Google boli grave asociate simptomelor mele.
- Nu o sa pleci pana nu discutam asa-i?
- ......
- Spune-mi ce ai si te rog din suflet nu te intinde foarte mult pentru ca ma grabesc.
Graba mea avea motive foarte bine intemeiate. Era joi dupa prima ninsoare. Eu eram incaltata cu cizmele cu toc inalt si tinuta de petrecere si urma sa sar din taxi in masina unei colege de serviciu cu conditia sa ajung la timp la birou. N-as fi facut acest schimb de masini daca as fi avut o idee cat de vaga asupra locatiei unde urma sa se desfasoare evenimentul...deci punctualitatea mea era obligatorie. Nu mai spun nimic despre cum am intarziat cele 15 minute academice si era sa raman de izbeliste. "Cel putin ai sufletul impacat ca ai facut o fapta buna", vorba unei alte colege.
Revenind la AcZ.
- Te-a durut capul si ai vomat si ai avut ameteli s.a.m.d., nu?
- Da. Satisfacuta acum?
- Nu!!! Stai putin. Ce analize ti-au facut? La ce sectie ziceai ca ai fost internata? Ce tratament ai primit?
- De fapt tie la ce-ti trebuie toate astea? Aveti si voi spitale?
- Bineinteles. Vii sa ma vizitezi cum am facut si eu cand ai fost tu internata?
- Nu prea cred. N-am decat bilet de intors din lumea imaginara. Pe ala de dus l-am ratacit...intentionat...dupa ce ai aparut tu. Pe asta pe care-l am intentionez sa-l folosesc cand ma voi debarasa de tine :P .
-.....Adica...ai face asa ceva?
- Adica....bineinteles. Sper ca nu crezi ca voi ajunge la spitalul de nebuni pentru tine care ma faci sa vorbesc singura pe strada.
- Bine. Discutam alta data despre asta. Acum te rog sa ma ajuti cu problema asta de acum.
Am incercat sa o conving ca nu-i bolnava si ca probabil e doar stresata sau obosita. De ce ar fi stresata sau obosita, nu pot sa va spun pt ca nu-mi pot imagina ce face toata ziua sau macar in zilele cand nu e cu mine (multe la numar), dar fie... Nu cred ca in lumea reala ar fi primit macar un diagnostic ca al meu, pus in ideea ca dupa atatea analize sa nu pleci tot vaca cum te-ai dus in ziua internarii.
Dupa ce am lamurit asta si am stabilit ca ma va tine la curent cu ceea ce a facut la medic, si-a mai amintit ceva:
- Stii cred ca am nevoie si de ochelari si zilele trecute m-a intepat inima. M-am dus la doctor Jekill si a zis ca n-am nimic...dar nu-l cred. Ai vazut cum arata ultimul lui pacient? Tu ce zici? Crezi ca e grav ce am eu?
-.....STF!!!
Am iesit pe usa ca fulgerul. Am coborat pe scari. M-am urcat in taxi. Am indicat locatia. Am pornit Ipod-ul. M-am uitat tot drumul pe geam. N-am auzit-o dar sunt convinsa ca stie asta si ca se va intoarce sa-mi explice cum nu vede ea probabil sa citeasca din revistele ei de glamour imaginare. Am multumit soferului pentru slalomul printre nameti si ca m-a adus la tzanc la birou, chiar inainte ca toti colegii mei sa plece. M-am delectat cu masa si petrecerea de la serviciu si am incercat sa uit de problemele imaginare.
Craciun Fericit!

joi, 10 decembrie 2009

Franceza dupa fizica

Cu dezlegare de la UrsuletulGri azi am sa scriu despre o conversatie telefonica a lui. Conversatia s-a derulat cu o eleva de clasa aXIIa de la un liceu bucurestean foarte bine cotat.
Ieri seara suna telefonul in jurul orei 20.00. O voce stinsa si usor stinsa il abordeaza pe Ursulet.
- Buna seara...domnul X care va ocupati de cutare treaba???
- Buna seara. Da. Eu sunt.
- M-a pus doamna diriginta sa va sun sa va spun ca va asteapta poimaine la clasa sa discutati.
- Desigur. Se poate sa-mi spuneti si de la ce liceu ma sunati si numele doamnei diriginte, va rog?
- Aaaaa....pai doamna noastra diriginta, de la liceul X....
- Si care este numele doamnei diriginte pt ca am vorbit cu mai multe doamne profesoare in ziua respectiva.
- Pai doamna diriginta Y.
- La ce ora ar fi mai bine sa venim pentru a discuta cu doamna profesoara Y.
- Aaaaa...la ora de franceza.
-...................................?????????????
- Alo....?!!?? Mai sunteti la telefon, domnu' ???
- Da. Asteptam sa-mi spuneti ora la care ar fi cel potrivit sa vin.
- Pai, v-am spus - la ora de franceza.
- Domnisoara eu nu va cunosc orarul. Va rog sa-mi spuneti la ce ora aveti ora de franceza.
-.........................
- Domnisoara??
- Imi pare rau dar nu am orarul si nu stiu la ce ora este.
- ...........
-Bine. In cazul acesta va pot telefona eu maine in timpul pauzei? Banuiesc ca stiti sa-mi spuneti cand aveti pauza, nu?
- Hihihihihihi....Bineinteles. Hihihhihihi....de la .50 pana la fix.
A doua zi conversatia telefonica s-a desfasurat in felul urmator.
UrsuletulGri o suna pe domnisoara eleva cu speranta in suflet ca de aceasta data d-ra stia la ce ora e ora de franceza ca sa nu rateze intalnirea.
-Buna ziua d-ra. Sunt X. V-am sunat ca sa-mi spuneti la ce ora pot veni maine pt discutia cu d-na diriginta.
-Buna ziua.....Taci fa, ca nu-l aud pe domnu'! Da, pai veniti la ora de franceza.
-........................................
- Alo?!!!! Taci fa! N-auzi cand vorbesc cu tine???? Domnu' mai sunteti??
- Da. Asteptam sa-mi spuneti cand aveti ora de franceza.
- Pai...dupa ora de fizica!
Nu mai are rost sa transcriu si restul conversatiei pt ca ultima replica a domnisoarei spune totul despre generatiile care vin din urma. Pe vremea mea dirigintele il punea pe cel mai bun elev sa sune si sa se ocupe diverse probleme ale clasei. Prin cel mai bun elev, pe atunci intelegeam acel elev care avea numai 10 pe linie, olimpic stiti voi...in general era ochelaristul clasei. Acum se pare ca nu mai exista asa ceva. Cel mai bun elev e la acelasi nivel cu retardatul clasei mele din generala. Problema e ca acel retardat de pe vremea mea, chiar avea probleme. Omul ala chiar avea un handicap - gandea greu, era isteric, imprevizibil uneori, te tragea de par pana ramanea cu el in mana si tu cu chelie (nu glumesc), te batea din senin s.a.m.d.. Si totusi, spre deosebire de ei - generatia noua - retardatul meu incerca sa gandeasca. Isi facea singur temele chiar daca ii lua mai mult si le facea cu greseli. Incerca sa fie ca noi ceilalti. Si noi nu il tachinam.
Astia, pe de alta parte nu s-au nascut cu probleme mentale. Isi cultiva singuri incultura, prostia si incompetenta de care dau dovada. Rad si se batjocoresc unii pe altii desi sunt prieteni si perfect sanatosi. Nici nu vreau sa ma gandesc cum se comporta cu unul care are probleme cu adevarat.
Cel mai grav e ca nu sunt 10 ani intre noi, deci nici macar nu poate fi vorba neaparat de o generatie noua.
La fel de grav mi se pare ca faptul ca pe ei va trebui la un moment dat sa-i angajez eu. Sa lucrez cu ei, sa ajung sa ma chinui sa-i explic unuia ca asta ce-i ala un proiect social sau Dumnezeu stie ce.
Am ras cand am auzit conversatia, dar a fost un ras fortat. In realitate mi-e teama ca peste ceva timp societatea va arata ca in filmul "Idiocracy". Sper sa nu mai fiu pe aici sa vad asa ceva.

luni, 7 decembrie 2009

O dupa-amiaza "accidentala"

Da, da, da...asa a fost. Am venit de la munca mai devreme si cred ca m-au atins blestemele colegilor pt ca de vreo cateva zile plec inaintea lor...ce-s eu de vina ca deocamdata departamentul meu nu-i complet functional? Si pt ca nu are rost sa stau degeaba la birou prefer sa stau degeaba acasa sau la un suc cu prietenii.
Asa am procedat si azi...dar cred ca m-au injurat lighioanele.
Cand am ajuns acasa m-am taiat intr-o conserva in palma. Am oprit hemoragia si am trecut peste pt ca oricum nu folosesc f mult mana stanga si suport destul de bine durerea.
Prin nu stiu ce "minune" am reusit insa sa-mi sucesc cumva si mana dreapta...acum scriu cu stanga pt ca dreapta e in incapacitate de lucru si a solicitat concediu medical pt imobilizare in fasa elastica.
Acu' problema cea mai stringenta e ca asa cum metionam mai sus eu sunt dreptace convinsa. E usor sa tastezi cu stanga...relativ cel putin, dar ce fac eu la munca? Ce fac eu cand voi vrea sa mananc maine la pranz cu cutit si furculita? Ce voi face cand va trebui sa iau notite la sedinta de maine? Ce mai fac cand va trebui sa ma spal/imbrac/fardez etc maine dimineata? Si mai rau cum imi fac eu patul in seara asta doar cu mana stanga? Parca vad ca o sa-mi ia 20 de min numai sa aranjez cearceaful...ufff...sper sa nu ma mai doara mana maine. Deja ma doare si capul de la atata panica.
Partea proasta e ca sunt predispusa accidentelor stupide in general. Dar mai stupid decat accidentele in sine e faptul ca rareori imi dau seama cand s-a intamplat pt ca in general nu ma doare imediat. Si asa apar eu mereu cu vanatai greu identificabile in timp si spatiu.
Rog pe cei dornici sa ma cafteasca sa imi permita sa le dau o palma si un IOU cu mentiunea ca de indata ce voi putea strange pumnii vom relua. Nu ar da nimeni intr-o persoana aflata in incapacitatea de a se apara, nu-i asa?

miercuri, 2 decembrie 2009

Din nou despre Alba ca Zapada

O vreme nu m-a prea vizitat AcZ din ratiuni doar de ea stiute.
Undeva pe la jumatatea lunii trecute m-a lovit depresia in freza din mai multe motive asa ca m-am decis eu intr-o zi fara soare ca masa mea de pranz ar merge stropita cu vinul ala negru sec din 2006 pe care il cumparasem cu vreo cateva saptamani inainte. Bun vin…asa de bun incat nu mi-am dat seama ca eram trotilata decat atunci cand am incercat sa ma ridic din fotoliu ca sa raspund la telefon. Nici pana in ziua de azi nu stiu cine a sunat pt ca n-am reusit sa ajung la telefon in timp util.
Cand ma leganam eu asa, plina de gratie si paralizie, catre telefon apare si AcZ cu gura pana la urechi si lacrimi in ochi. Evident ca radea de mine ca asta n-ar plange pt mine nici torturata. N-ar plange ca doar e conceputa de imaginatia mea si eu sunt mai rea din fire deci si AcZ e la fel de « plina » de compasiune ca si mine.
« Iar vii sa faci misto de mine », zic eu.
« Da’ de unde. N-ai nevoie de ajutor, te descurci de minune si singura. Am venit doar sa ma asigur ca nu va trebui sa le explice nimeni alor tai, maine cand vor veni in vizita, de ce odrasla lor e in mai multe pungi de un leu. »
« Dragut din partea ta » balmajesc eu. « Acu’ te rog sa ma scuzi vreo 8 minute dar am putina treaba in singura camera in care tu n-ai ce cauta cu mine asa ca ia un loc si serveste-te cu putin vin imaginar caci pe cel real oricum l-am terminat eu. »
Rezolv problema care nu-mi dadea pace si ma intorc la AcZ.
« De ce n-ai mai venit pe la mine ? »
« N-ai avut nevoie de mine. »
« Si ti se pare ca acum as avea nevoie ? »
« Mai mult decat ai avut pana acum. »
« Ma ierti cat ma intind pe canapea si ma prefac ca ascult ce spui in timp ce probabil voi adormi. Sa ma ierti de pe acum pt ce voi spune si nu va fi pe placul tau. Oricum am sentimentul ca nu voi regreta maine prea multe. Daca ai de gand sa pleci, iar eu dorm te rog sa nu ma trezesti ca sa inchid usa in urma ta. Ia si tu un rand de chei si mi-l dai data viitoare. »
« Sa incui usa ? Eu ? Pe-a ta ? Esti mai beata decat popa la botez. »
Nu prea-mi amintesc eu mare lucru din restul serii dar ce nu-mi amintesc nu cred ca era prea important oricum.
Imi amintesc ca am mai ras putin cu AcZ. Nu stiu exact din care motive. Se poate sa fi fost de vina faptul ca eu sunam disperata pe la diversi prieteni in incercarea de a-i convinge sa plece cu mine din Bucuresti pt cateva zile, sau de a ma autoinvita pe la cei care nu sunt oricum din Bucuresti. Dupa ce am bifat vreo 3 vizite si o plimbare in afara Bucurestiului, a 2 a zi a trebuit sa sun sa le anulez pt ca am realizat ce cu o seara inainte, imi stersese vinul din memorie, si anume faptul ca nu aveam serviciu si deci bugetul meu de austeritate nu-mi permitea sa intreprind nici macar o astfel de calatorie, daramite 4.
Ma bucur ca nici unul dintre cei cu care am vorbit la telefon nu si-a dat seama ca eram trotilata pt ca oricum de felul meu ma comport ca o nebuna, deci nu eram iesita din tiparul original.
Cel mai bun lucru a fost fapul ca AcZ m-a tinut de vorba atat de mult incat pana am adormit s-a dus efectul alcoolului, iar a 2a zi dis-de-dimineata cand au sosit parintii sa-si vada odrasla eram fresh ca din cutie. Nici vorba de mahmureala, de cearcane, de dureri de cap sau stomac.
In timp ce coboram scarile sa-i intampin pe ai mei se posteaza AcZ pe umarul meu cu o intrebare care o ardea f rau : « Auzi, mai bem si azi ? »
« Marsh ca te fac prastie ! »
Chiar daca o mai trimit la plimbare pe AcZ, in realitate o iubesc pt ca sta de veghe in umbra si-mi da peste mana de cate ori fac sau sunt pe cale sa fac vreo prostie.

marți, 1 decembrie 2009

Despre nimicuri

Sau aproape nimicuri - pentru ca asta am facut in ultima vreme.

A trecut ziua mea de mai bine de o luna, dar inca mai primesc cadouri ceea ce e super misto. Am primit mai multe urari decat ma asteptam. Pentru cine mi-a lasat pe facebook, va anunt prieteneste, pt ca imi sunteti dragi, sa nu va mai agitati pe acolo pt ca nu-i scena mea pe site-urile de socializare. Contul acela fost realizat ca un compromis, asta nu inseamna ca trebuie sa-l si intretin prea des.
Intre ziua mea si sfarsitul lui noiembrie m-a lovit depresia, dar si-a facut repede bagajul si a plecat – cica nu-s gazda buna nici macar pt ea. Sunt sigura ca va reveni totusi la un moment dat, probabil cand va considera ca am inceput sa o uit.
Mi-am revazut prietenii vechi pe care nu-i mai vazusem de mai mult de 1 an. S-a convins lumea ca mai traiesc. Si eu ma bucur ca sunteti bine asa ca ne vedem din nou la anu’.
Si pentru ca afara e foarte cald inca in perioada asta am avut si probleme cu apa calda si aia rece. Nu le-am cauzat eu ci baietii de la termoficare. Simpatici din fire ne-au pus un anunt pe usa blocului cum ca in ziua Z intre orele X si Y nu vom avea apa rece. Asta a fost in prima zi. Doua zile mai tarziu nu aveam apa calda. In saptamana urmatoare faza s-a repetat – intai cu apa rece si apoi aia calda. De data asta fara hartiute lipite. Cred ca ramasesera fara hartie si au facut economie considerand ca daca ne-au anuntat o data ne dam noi seama dupa aia cum sta treaba.
In week-end am fost sa socializez cu jumate din Bucuresti in AFI…sa moara ce-am pe casa daca ma mai duc curand. Cum palaria mea (n-am dar suna mai bine decat p*** mea ca nici d-aia n-am si am si promis ca nu mai vb urat), poate cineva sa mearga la mall doar ca sa manance. Bah, manca-v-as sufletul in magazine batea vantul, iar la KFC si pizzerie se statea la coada si cate 1h. Prietenii mei au tinut mortis sa manance KFC. Eu mi-am luat o gauffre pt ca era coada mai mica acolo - numai 5 minute de asteptare. A fost cam nasoala perioada dintre momentul in care mi-am terminat gustarea si momentul in care au venit ei victoriosi cu puii de la KFC pt ca am refuzat cel putin 7 oameni care doreau sa ia un scaun de la masa mea. Cel mai nasol a fost cand am incercat sa-i explic unui strain ca nu-i dau scaunul pt ca mai am 3 prieteni si ala nu intelegea.
La o socoteala logica si simpla de altfel am decis ca data viitoare fac cumparaturi in AFI si mananc in Plaza pt ca acolo sigur nu e aproape nimeni. Cat m-am holbat eu pe acolo – atunci cand nu aparam scaunele de la masa mi-am dat seama ca oamenii merg la mall ca sa fie vazuti de alte specimene din rasa lor, care nu s-ar plimba prin parc sau nu s-ar duce la teatru nici moarte. Nu-i nimic, duceti-va voi in mall si lasati locurile interesante libere, mie imi place sa admir exponatele la muzeu asa ca nu treceti pe acolo pt ca nu vreau sa va admir ghiulurile si batistele pe post de fuste. La teatru pot sa-mi iau bilet ieftin si sa stau unde-i mai scump pt ca oricum e din ce in ce mai gol. Vor falimenta si muzeele curand iar mall-urile cu manechinele lor din vitrina vor deveni noile muzee pt ca oricum in perioada asta de criza cei mai multi se uita doar fara sa cumpere in asteptarea reducerilor.
De vreo 2 saptamani am job nou si deocamdata imi place. Din motive de siguranta pt propria mea persoana cand am primit vestea cea buna m-am tratat cu suc si nu cu alcool cum as fi facut in mod normal, dar asta-i alta poveste.
Acum, de cand am slujba noua dorm mai mult cica. Gainile sunt noile mele prietene pt ca ne culcam si ne trezim la aproximativ aceleasi ore. Nu ma mai culc la 2-3 dimineata pt ca ma trezesc la 6-7 nu la 9. Acum la 9 tre sa fiu la birou. N-am mai lucrat de la ora 9 de vreo 2 ani asa ca este mai dureros decat suna.
Si pt ca mi-am amintit ca tre sa dorm devreme ar cam fi cazul sa inchei si pe aici pentru ca maine ma duc la munca si e trecut de noua mea ora de somn.

joi, 15 octombrie 2009

Formele constiintei mele

Aici pot sa mazgalesc peretii in mod anonim pt majoritatea dintre cei care citesc. Acasa pe de alta parte, cand mazgaleam peretii camerei mele cu cercurile pe care eu le vedeam ca fiind copiii cu care ma jucam cand nu ieseam afara, nu puteam sa o fac la fel de anonim pt ca ma para sora mea. Imediat aparea mama care isi punea mainile in cap si se intreba ce sa mai faca cu un copil plin de imaginatie si energie.
O vreme, dupa ce nu am mai desenat copii pe peretii camerei, m-a parasit si imaginatia. Nu-i nimic, a revenit acum catva timp si de atunci imbraca o forma tare ciudata.
O colega spunea la un moment dat ca prietenii ei nu sunt imaginari ci doar timizi sau pur si simplu nu vor sa ne cunoasca pe noi, ceilalti. Azi pot si eu sa spun acelasi lucru. Daca ma vedeti vorbind singura sau zambind tamp desi nu-i nimeni langa mine si nici nu am telefonul la ureche, nu va impacientati, este cineva acolo dar nu va dati voi seama.
Acum ceva timp eram cu o colega de serviciu intr-o bodega sa ne inecam amarul unei alte zile lungi de lucru in cate un pahar de suc. Deodata langa mine se posteaza un personaj relativ cunoscut mie si incepe sa-mi vorbeasca. « Te cunosc de undeva », zic eu. « Normal ca ma cunosti. Sunt eu, Alba-ca-Zapada ». « Bine. Lasa costumul pe care il ai acum pe tine. Eu vorbesc de tine, ca persoana. Pe tine te cunosc de undeva. »
« Vorbesti singura ? », se mira colega mea.
« Nu. Normal ca nu. Vorbesc cu EA. »
« Care EA? »
EA radea de nu mai putea. Cand s-a oprit mi-a zis cu un zambet ironic « Cine p.m., din camera asta, crezi ca o mai vede pe Alba-ca-Zapada, cand eu sunt rodul imaginatiei tale? »
« Mars ca ma stresezi. » ii suier printre dinti si ma intorc la colega mea care, pe buna dreptate, se uita stramb la mine.
« Pe mai tarziu », imi zice in timp ce pleca.
Intr-o joi, pe care o aveam libera de la serviciu deschid calculatorul si gasesc mesaj offline. « Ce faci ? Sunt eu, AcZ. Ma mai tii minte ?»
« Cum naiba sa nu te tin minte, dupa ce m-ai facut sa arat ca o nebuna ? »
Ii dau add in lista mai mult din curiozitate. Primele schimburi de mesaje au fost rememorari ale serii in care m-a facut de rahat si o insiruire ale calitatilor si talentelor ei multiple, presarate pe ici pe colo cu glume oarecum porcoase si uneori proaste.
Intr-o seara in care imi inecam iar amarul intr-un pahar de suc si o pizza, ma abordeaza AcZ si ma intreaba cum ma simt. Cu toata sinceritatea ii zica ca ma simt ca un cur sperand ca ma va lasa in pace. Insa insistenta din fire AcZ ma invita la o plimbare in parc. Am iesit – mai mult ca sa iau aer decat ca sa o vad, pt ca va spun sincer nu-i prea placut sa mergi pe strada si sa se uite lumea chioras la tine cand vorbesti singur.
Ies din casa si la locul de intalnire stabilit in locul lui AcZ il zaresc pe Ken al lui Barbie zambindu-mi si fluturandu-si mana in directia mea. « Sa mor. » zic in gand « Asta-i vreo gluma proasta. »
“Tu ce vrei?”, ma ratoiesc la Ken.
« Pai nu am stabilit ca iesim ? Vreau doar sa te inveselesc. »
« Bah perversule, eu mi-am dat intalnire cu AcZ, nu cu tine »
« Ba cu mine ti-ai dat intalnire dar fiindca sunt rodul imaginatiei tale, iau orice forma te face pe tine fericita. »
« Poti sa fii si dinozaur eu tot AcZ o sa te strig, sa te mai faci si tu de rahat nu numai eu. »
AcZ rade si imi ofera o ciocolata. Tinuse minte ce ciocolata imi place. Si eu care credeam ca debordeaza de superficialitate si nu-i decat un alt personaj plin de el care aparuse sa ma streseze. Dupa ce mi-am pus la loc maxilarul cazut am multumit pt ciocolata si am plecat sa ne plimbam.
Din ziua aia am privit-o pe AcZ cu alti ochi. Am descoperit intre timp ca nu-i deloc superficiala si ca are mereu un sfat sau o vorba buna pt mine. Este ca un fel de constiinta a mea. Si chiar daca apare destul de rar, de cele mai multe ori imi sopteste in ureche ce are de zis sau pe messenger.
Tot de atunci, am pastrat-o pe AcZ sub forma lui Ken. E drept ca daca vreau sa ma distrez putin pe seama personajului, ii atribui si alte forme mai putin magulitoare, dar de vreme ce numai eu pot sa il vad, e ok. AcZ nu are si cei 7 pitici, pentru ca banuiesc eu, in zilele noastre i-ar fi destul de greu sa-i intretina pe toti si sa le ofere atentia cuvenita.
Prietenia cu AcZ e la fel de palpitanta ca si cea cu alti indivizi. Nu-i perfecta, pentru ca nici eu, deci nici imaginatia mea nu suntem perfecte. AcZ, nu mai apare langa mine, atunci cand sunt cu cineva pentru a nu ma mai face sa arat ca o nebuna, insa e mai mereu alaturi de mine, asa cum poate atunci cand am nevoie. Acum am aflat ca pot conta pe AcZ, ca pe oricare alt prieten al meu pe care il puteti vedea si voi ceilalti, nu numai eu. Ma bucur ca am reusit sa dau iara frau liber imaginatiei si ca asa a aparut AcZ.

Rabufniri de seara

As fi vrut sa scriu despre cu totul altceva insa seara asta a schimbat complet situatia. Constat din ce in ce mai des ca intunericul agita spiritele. Ale altora, al meu e contrariat.
Am avut o zi plina. Nu foarte agitata pt ca nu ma mai caracterizeaza. Nu ma mai agit decat pt mine, familie si prietenii care conteaza. Pe restul, va respect, dar descurcati-va si singuri.
Am cativa prieteni si-i iubesc de mor, dar nu-i iubesc si pe prietenii lor pt ca nu-s ai mei. Doar asa pot explica detasarea cu care am fost capabila sa ma uit la un copil de 6 luni internat la spital de patru (4) zile suspect de infectie cu salmonela si probabil si dizenterie. Probabilul din diagnostic este dat de faptul ca unii oameni nu ar trebui sa aibe copii. As interzice oamenilor care au avut deja unul care a ajuns cretin sa-l faca si pe al doilea.
In secolul 21 exista parinti care nu-si duc copiii la spital cand sunt bolnavi patru (4) zile consecutiv. Exista parinti care dau copiilor sub un an cartofi prajiti sa manance pe motiv ca poftesc ( ???) si brichete pe care sa le roada cand le ies dintii, iar jucariile destinate unor astfel de situatii stau la colt, - pedepsite, pt ca erau prea departe si mami nu a ajuns la ele. Parinti care nu se spala pe maini cand pun mana pe mancarea copilului, iar apoi se mira de faptul ca este bolnav.
In astfel de cazuri mi se pare logic ca doctorul sa se intereseze de ei cand isi aminteste pt ca in Romania nu exista doctor caruia sa-i pese de un copil mai mult decat parintilor lui. Interesul doctorului este direct proportional cu cel al parintelui. Cand parintele nu alearga dupa doctor sa-l intrebe ce are copilul apare diagnosticul « probabil » si tratamentul pe masura.
Din punctul meu de vedere daca copilul pateste ceva primul vinovat este parintele si abia apoi doctorul. Fiecare primeste ceea ce seamana, insa ce vina are un copil de 6 luni cand parintele ii seamana boala cu buna stiinta ?

marți, 13 octombrie 2009

Viata reala vs viata virtuala

Azi sunt Houdini. Maine sunt Maica Tereza. Joi sunt Dalai Lama. Vineri sunt o curva. Sambata sunt barbat ca sa pot agata curve. Duminica sunt Creatorul lumii si ma odihnesc. Luni – mai am timp sa ma decid cine voi fi. Sunt sau de fapt as putea fi toate astea in Second Life si WOW si alte astfel de medii de socializare virtuale.
Intrebarea cheie cu raspunsul « broasca » este « Cine sunt eu, de fapt, in viata reala ? »
Mai nou, toata lumea socializeaza pe net in diverse alte lumi virtuale menite sa le umple golurile existentei lor. Tuturor le este lene sa iasa din casa si sa se intalneasca cu prietenii dar se suna ca sa-si dea intalnire « in cafeneau X din New York » - NY-ul din SL. Nu mai cheltuie nimeni bani in cafenelele reale pentru ca acum pot bea in cele virtuale unde totul se taxeaza in lindeni.
Toti sunt fotografi, artisti sau mici intreprinzatori in SL unde exista chiar si banci.
Nu conteaza ca in viata reala puradeii iti mor de foame, traiesti intr-o cocioaba si striga jumatatea ta, care te-a luat cu acte pe vremea cand erai inca intreg la cap, ca oala in care curge apa din tavan cand ploua s-a umplut si trebuie golita. Nimic din toate astea nu mai conteaza atata timp cat in SL esti un antreprenor de succes si ai tot ce ti-ai fi putut dori.
Esti prea obosit ca sa iti mai faci exercitiile de dimineata sau de seara sau ca sa te duci la sala ? Nu-i nimic, in SL poti sa te antrenezi fara probleme. Vei arata impecabil in mediul virtual. In realitate iti vei conserva investitia facuta cu sudoare prin ingurgitarea a 4 fripturi pe zi, 2-3 beri si cateva prajituri in momentele de depresie si dezamagire absoluta.
Dragii mei, daca nu aveti timp sa va vedeti cu prietenii dati-le un telefon si intrebati-i de sanatate. Faceti planuri reale pt week-end. Cheltuiti banii intr-o excursie reala nu virtuala. Beti un suc in lumea asta nu in cea virtuala. Daca aveti timp sa stati in SL, WOW si alte astfel de « lumi » inseamna ca aveti timp liber deci vizitati-o pe Maricica. Pe vecina de sub voi, de langa voi, de la 6 sau din blocul de alaturi. Pe creata aia cu care ati copilarit si pe care o intalniti acum mereu in mediul virtual dar pe care pe strada probabil ca nu o recunoasteti.
Ursuletul gri m-a rugat sa-mi fac cont in SL. Mi-am facut. De 2 ori (prea multe dupa parerea mea). Am uitat parola de la ambele. Pe-al 3lea nu-l mai fac. Parol. Si daca citesti ursuletule gri, si stiu sigur ca citesti postul asta - vreau colier, cercei si inele cu diamante si safire si rubine in viata asta nu in aia virtuala.
Poate ca am exagerat putin insa eu vreau ca atunci cand o sa ma marit si cand o sa mor sa am parte de ceremonii reale nu virtuale cu oameni reali care ma cunosc pe mine nu pe avatarul creat de mine.

joi, 16 aprilie 2009

Fiecare cu Pastele si credinta lui

Unii sunt cu gandul la Iisus si la semnificatia Pastelui, altii vor si incearca sa fie si mai aproape de El. Ca le reuseste sau nu, ei stiu, noi doar putem sa ne dam cu parerea.
Astazi ma intorceam de la munca cu caleasca mea cea poleita cu aur (la gatul, urechile si mainile celorlalti pasageri) si cum stateam eu pe scaun si ma gandeam la zilele care vor urma si la primul Paste pe care il voi petrece departe de casa, vad un domn respectabil pe la vreo 50-55 de ani cu un pardesiu bej - o frumusete, un diplomat in mana, aranjat "sigur un intelectual. Un domn in toata regula.", ma gandesc eu. La prima vedere ti-ai fi dorit ca toti barbatii cand imbatranesc sa arate asa. Si cum eu mai am un obicei "prost" cand inspectez oamenii, imi cad ochii pe mana domnului. Am ramas ca la dentist si am crezut ca am nevoie de ochelari cand am vazut ce Iisus crucificat cu "diamante" pe langa trona pe ghiulul "domnului". Sincer, pentru un moment cand am vazut ghiulul, m-am gandit sa scot mobilul sa-i fac o poza dar mi-era teama de reactia "domnului".
Oare "domnul" o avea multe pacate sau Iisus de pe mana l-o pazi de rele? Oare o sa-l pazeasca si noaptea in autobuz, daca s-o gasi unul care sa creada ca are nevoie de protectia Celui de Sus si va incerca sa-l subtilizeze?
De cand am devenit constienta de tot ceea ce ma inconjoara n-am vazut un asemenea ghiul.
Ce-i drept am vazut, ca mai toata populatia tarii, poza cu "tartorul nomad" de la mare si cu imensul lui crucifix cu Iisus. Oare ala o suferi cu coloana acu'? Nu ca mi-ar pasa. In fine..
Ai zice ca pentru cineva care cel putin o data pe saptamana are ocazia sa-l admire pe Iisus crucificat (in marime naturala) la Becali in poarta ar fi trebuit sa reactionez ceva mai bine azi, insa doar atat am putut.
Oricum cand trec pe la Becali prin fata casei mai ca-mi vine sa-mi fac cruce. Nu prea cred ca gradul de sfintenie poate fi masurat insa la Jiji cred ca se apropie de cel al unei Biserici.
Asta e, dupa cum ziceam: Fiecare cu Pastele si credinta lui. Mie imi ajung o icoana in camera si o cruce si o lumanare la Biserica. Altora le trebuie mai mult. Voi cum va masurati credinta?

marți, 7 aprilie 2009

Cum sa lucrezi profitabil cu juma’ de norma

Personal nu stiu, fiindca lucrez cu norma intreaga si am un salariu aproape decent adica sub 3000 de RON. Conform informatiilor de pe ziare.com http://www.ziare.com/Elena_Basescu_ia_de_la_Luxten_7_000_de_lei_lunar-711369.html persoana cea mai indicata pt a furniza astfel de informatii pare a fi dra Elena Basescu care se pare ca detine secretul acestei reusite avand in vedere ca, din informatiile oferite in acest articol, Luxten ii vireaza in cont 7000 de RON lunar pt 4h/ zi de introdus date intr-un program de contabilitate. Si aproape ca mi-a venit sa ii plang de mila cand am vazut ca nu are nici macar internet pe respectivul calculator, ce sa mai vorbim de messenger. Adica dra Basescu in zilele cand isi aminteste drumul catre Luxten nu poate nici macar sa se converseze cu prietenii sau sa se caute pe internet in cele 4h cat sta acolo…nu-I nimic dra Basescu stim ca puteti gasi alte activitati interesante: cititi o revista, va faceti unghiile, vorbiti la telefon se gaseste altceva de facut....avem incredere in capacitatile dvs de a NU munci pt banii pe care ii primiti din buzunarul bucurestenilor.
Eu n-as avea decat vreo cateva curiozitati exprimate mai jos si o rugaminte:
Oare acum in timpul campaniei mai lucreaza sau o fi in concediu (fara plata)? Si daca e acum in concediu ce va face la vara cand va dori sa plece in vacanta??...isi ia medical?

In cazul in care demisioneaza de acolo, de la Luxten, - doar asa ar trebui daca vrea sa ne reprezinte cum se cuvine la Bruxelles - poate-i roaga sa scoata postul ei la mezat printr-un anunt public pe cateva site-uri din astea de joburi online sa ne angajam si noi acolo, macar 1 an.

marți, 31 martie 2009

Programul cu publicul = Pauza

In fiecare zi aflu ceva nou. Azi cand m-am dus la facultate sa-mi iau diploma de licenta am aflat ca timp de 1h intre programul cu publicul si pauza secretarelor nu este nici o diferenta.
Pe usa secretariatul o coala A4 tiplata (ca sa nu mai poata sustine toate urarile de bine ale studentilor catre dnele secretare) afisa urmatorul program cu publicul 12-14 si pauza de pranz 13-14.
“Aaaaaa….nu va suparati daca ma duc sa scot bani pt diploma (acum platesti si originalul) si ajung inapoi la ora 13 mai aveti deschis?” “Nu!” “Pai, pe usa scrie ca aveti program cu publicul intre 12 si 14.?.” “Da, dar de la 13 la 14 avem pauza de masa!” “ Si atunci primiti publicul dupa ora 14?” “ Nu, dupa ora 14 nu mai lucram cu publicul.” “Deci toata ziua aveti doar 1h de program cu public nu 2h, asa-i?“ “Da...” “Multumesc”
Era inutil sa mai continui discutia.
Ma bucur ca am absolvit.

Legitima aparare a lui Ponta

Ce te sfatuieste iluminatul domn Ponta, printre randuri, sa faci daca iti intra hotul in casa in timpul zilei...invita-l la cafea, intreaba-l de familie, daca s-a gandit cumva sa te omoare si ce anume l-ar interesa sa ia dintre lucrurile tale de valoare pentru care ai muncit ca un sclav 8-12 ore /zi si vreo cateva week-end-uri.
N-a zis-o chiar asa pe fata dl Ponta dar eu am asta am inteles de la el cand s-a gandit sa clarifice definitia legitimei aparari. In acceptiunea dumnealui
"legitima aparare este acea situatie in care este respinsa, pe timpul noptii, patrunderea fara drept a unei persoane in locuinta, curtea sau dependintele altei persoane".
Eram tentata sa cred ca un om cu nevasta si copil are o idee ceva mai clara despre cum sa isi apere familia chiar daca are la dispozitie o duzina de bodiguarzi de la stat.
In opinia mea stimate domnule Ponta sunteti un imbecil, fost procuror (???) cu impresii de politician. Norocul nostru ca mai exista cativa politicieni inteligenti in Parlament care v-au tras de maneca de la camasa si acum daca ii crap capul hotului in timpul zilei se numeste tot legitima aparare si nu ca l-am atacat.
Data viitoare sa formulati o lege prin care sa le interziceti si hotilor sa intre in case in timpul zilei. Pana atunci, poate verificati pe propria pielea daca ziua aveti nevoie de legitima aparare in casa sau pe strada.

luni, 30 martie 2009

Biletul meu de tren

Deci...fiindca e un cuvant foarte potrivit, am fost la munte in week-end. Sunt prevazatoare de felul meu, imi iau biletul de intoarcere de cum am pus piciorul in gara statiunii, iar week-endul asta nu a facut exceptie.
Deci 2 bilete...unul pt mine si unul pt ursuletul gri...evident ambele clasa 1 si unul la geam ca sa pot ignora "dobitoacele" de pe culoar.
Frumos la munte in week-end! Vreme super! Oameni cu fetele prajite mai ceva ca racii si crabii care se pare ca simt durere cand ii fierbi. Da' vine duminica si momentul memorabil al "imbarcarii" in tren. Ajunge trenul in gara, vagonul 1 se opreste mai aproape de Breaza decat de Sinaia si pentru ca am alergat cu rucsacul in spate ca sa ajungem la vagon era logic ca prima usa sa nu se deschida iar locurile noastre sa fie chiar in compartimentul de langa usa cu pricina.
Bun...am trecut peste asta fiindca asa-i de obicei. Bah da' daca peste astea trec usor sa stiti ca nu-i sufar pe aia care se aseaza pe alte locuri decat ale lor si nici nu-si muta fizicul cand vine posesorul de drept.
Bun, ati prins ideea...cineva statea pe locurile noastre. Un mosulica pe locul meu si un nene pe al ursuletului gri. il rog pe mosulica sa se mute, dar comenteaza babuta lui. I-am inchis clanta si incepe nenea care statea pe locul ursuletului sa zica sa stam si noi pe alea libere...
"Bah nene, ce-i asa greu de priceput...? Cu fix 2 zile in urma m-am "scoborat" in afurista asta de gara si am cerut 2 bilete cl I unul la geam si sa fie unul langa altul! Le-am platit! Misca-ti fizicul la locul tau!" Adica vroiau sa stam unul intr-un colt si unul in celalalt doar pt ca ei se urcasera cu vreo cateva statii inaintea noastra si le era greu sa stea pe locurile lor...ha!
Si uite asa s-au mutat toti 4 pt ca nici unul nu statea pe locul lui :)) si comentau.
Eu i-am ignorat de pe locul meu cu Ipod-ul in urechi, ursuletul gri la fel iar ei dezbateau "tanara generatie"...da' va intreb si eu de la obraz "varsta a3a ce scuza are in cazuri ca cel de fata?"

marți, 3 februarie 2009

Pixul si Dex-ul

Nu stiu despre voi dar eu cand imi amintesc ca m-am nascut in Romania si am crescut tot aici…mi se face pielea de gaina si ma furnica si in cele mai ascunse locuri.
De vreun an nu mai dau banii pe ziare fiindca's de cacao. La tv ma uit cand imi amintesc ca am unul. In general televizorul a ajuns sa inlocuiasca radio pt ca il deschid pe Mtv Hits doar ca sa nu ma sperii de linistea din casa cand sunt singura. In rest pe Discovery am vazut cam toate documentarele iar aia de la History si-au batut joc de istoria pe care nici macar noi nu o stim prea bine.
Acu’ la Otv nu stiu ce mai este dar zilele trecute cand am verificat, din curiozitate, se dezbateau 3 subiecte in paralel: Elodia – disparuta, prezentatoarea lui Diaconescu – omorata si Magda – rapita sau sechestrata.
Pentru ultima recomand calduros un loc la Spitalul 9, iar daca nu mai sunt paturi libere cu siguranta vor gasi ei un pacient mai putin obsedat/nebun/bolnav de sine sau cum vreti voi sa-i spuneti, decat Magda. Ar putea sa-l elibereze ca sa-i faca ei loc.
Banuiesc totusi ca la Otv se dezbat acum 4 subiecte de cand cu recidivistul care a impuscat mortal 2 persoane in Brasov.
Bineinteles ca am deviat de la subiectul initial, doar sunt de gen feminin si imi permit.
Revenind la ideea initiala a acestei postari: cine naiba pune pixul in mana tuturor idiotilor si ii mai si plateste pentru ineptiile pe care le scriu? Nu vreau sa vorbesc urat desi daca ar sti mama ce cuvinte imi trec mie prin cap acum m-ar spala cu sapun in gura doar asa....preventiv.
Citeam acum vreo 2 saptamani un articol pe ziare.com si m-am dus repede la Dex online sa vad daca nu cumva au aparut noi modificari pentru limba romana de care eu nu aflasem inca. Nu va grabiti sa faceti la fel ca mine, limba romana a ramas neschimbata; a crescut doar numarul idiotilor care dorm la scoala cand se preda sau care cred ca Dex-ul e doar o carte suficient de groasa incat sa le sustina patul matrimonial dupa ce i-au rupt piciorul.
Si cand te gandesti ca inainte apreciam ziare.com pentru profesionalismul celor care scriau articolele. Nu-i nimic, ca orice lucru bun si asta a luat sfarsit repede – cam intr-un an. Tot atat timp cat ii ia si unei relatii sa devina monotona. Stiti voi, cand partenerul isi da arama pe fata si ajungi sa-l cunosti suficient de bine stai cu el doar din obisnuinta si doar cateodata mai gasesti un mic motiv de bucurie.
Eeee...cam asa s-a intamplat si cu mine si ziare.com. Ne-am intalnit acum 1 an. Ne-am iubit cu foc o perioada, iar acum s-a instalat o monotonie antrenata de scarba mea fata de materialele pe care mi le da in fiecare zi.
Si daca nu v-am convins si inca aveti impresia ca nu am motive suficient de intemeiate pentru “simpatia” pe care o port celor de ziare.com, puteti sa cititi acest articol
http://www.ziare.com/Trenurile_rapide_vor_salva_Bucurestiul_de_traficul_infernal-633481.html unde va rog sa va concentrati asupra cuvantului “fluentizare” pe care autorul il foloseste cu o generozitate iesita din comun.
Sunt pe deplin convinsa ca limba romana, daca ar fi o persoana s-ar sinucide in nenumarate randuri citind articolele care o pocesc zilnic pe acest site.