Am colega noua

Nu ma intelegeti gresit, nu ma laud. Ma plang.

Nici nu are rost sa comentez veti intelege de ce imediat ce veti citi ispravile colegei mele.

1. Asteptam telefon de la contabili pt contractul ei de munca. Programul meu incepe la ora 9. Contabilii sunt extrem de punctuali. La ora 13 inca nu primisem telefon de la ei. M-am sesizat si am pus mana pe telefon sa ii sun eu. Nexam ton la telefon. Ploaie de injuraturi la adresa Romtelecom. Cum adica sa imi inchida telefonul cand am platit?!? Dupa aprox 5 min ma opresc brusc: “Da’ am net. Daca era o problema cu plata facturii ar fi oprit si netul nu doar telefonul.” Ma gandesc eu ca totusi pot sa mai verific sunand de pe mobil pe fix. Zis si facut. Sun de pe mobil. Se aude un tarait infundat undeva in departare. Inchei apelul, se opreste si taraitul. Sun din nou. Se aude din nou. Cu telefonul la ureche ma duc dupa zgomot. Ajung la colega cea noua in birou. “Draga mea, iti suna faxul”, ii zic eu pe un ton bland cu tenta de “Sa iti dau 2 pumni in cap, proasta pamantului”. “Alo??”, raspunde mandra radicand receptorul. “De cate ori a mai sunat???” ii urlu eu in receptor stand langa ea. “Cine e?” “Moartea!!” Inchide si incepe sa rada. “Hihihi!” “A mai sunat faxul tau pana acum?!?” “Da, dar nu am stiut ce suna” “???????” Are vreun rost sa specific ca afurisitul de fax este pe biroul ei la mai putin de un brat distanta? Sau ca ii spusesem deja ca daca scoate firul de la fix din priza ca sa bage faxul ei, fixul nu mai functioneaza? Sau sa mai mentionez ca ii atrasesem atentia ca avem deja un fax functional in biroul meu? Stia, dar al ei era mai aproape. Numai cand suna era ca si cum s-ar fi aflat la Polul Nord.

2. Stiti cum se lipesc abtibildele pe usa? Da, chestiile alea care au folie protectoare pe spate, sub care se afla adeziv. Daca nu stiti va invata colega mea. Se lipesc cu scotch in toate cele patru colturi, fara sa dezlipiti folia adeziva.

3. Ultima si cea mai reusita a fost cand seful nostru i-a cerut sa se duca la banca sa scoata o suma de bani dintr-un cont si sa o depuna in altul. Toanta a scos banii din cont, s-a dus la ghiseul de depuneri si ghiciti unde i-a depus. Evident ca in acelasi cont din care i-a scos. Nici nu a observat prostia pe care a facut-o pana cand nu s-a sesizat seful ca nu are bani pe card si nu poate face plati. Am mentionat ca omul era la cateva sute de km distanta, in delegatie?

Deci, ca sa intelegeti unde bat cu postarea asta am sa fac urmatoarele anunturi: Donez colega de birou cui nu apreciaza singuratatea de la locul de munca. Sau: Caut loc de munca pt mine, acum cat inca mai am toti boii acasa.

Ocupatie de week-end - Quilling

Ce fac cand nu am ce face si stau prost cu nervii??? - Quilling.

Cum m-am apucat? Pai am o prietena care cand se plictisea rula hartie (stiu - suna ciudat) si din rulat in rulat hartie si navigat pe net a descoperit ea ca toata treaba asta are un nume (sa repetam) : Quilling si la americani are succes si e considerata arta.

Adevarul e ca la cat de mult iti ia sa faci o simpla floare putem cu usurinta sa spunem ca este o arta chiar si pentru simplul motiv ca implica arta rabdarii.

Acum ca am povestit putin despre treaba asta va las sa va delectati privirea cu ce poate iesi din hartie si rabdare.

Cum am descoperit ca de mult tin la mine

Cati dintre voi stiu ce semnificatie au florile?

Recunosc ca nici eu nu stiam foarte multe, stiam ce semnificatie au culorile clasice si gradul de deschidere al florii dar m-am documentat putin mai in amanunt dupa ce azi am fost la o prietena care si-a deschis florarie si m-a indemnat sa imi aleg ce flori vreau eu, ca de fiecare data cand o vizitez - nu va impacientati ma duc destul de rar pe la ea pe la florarie deci nu reusesc niciodata sa ii gauresc bugetul, nu ca mi-as dori asa ceva. Ei, de data asta am ales 3 boboci de trandafir albi cu margini rosii si 2 fire de crizanteme albe cu o usoara tenta de mov. Zice-se prin popor ca acei trandafiri ar insemna ca persoana care ti-i ofera simte pentru tine o dragoste pasionala si pura si ar mai insemna si unitate. Deci inteleg de aici ca ma iubesc cu adevarat si pasional - super!, sunt o narcisista - mai era nevoie de vreo confirmare in acest sens???
Crizantemele albe inseamna adevar si refugiu deci ma iubesc cu adevarat si sunt cel mai bun refugiu cand nu ma simt bine.

Peste toate, faptul ca am ales boboci si nu trandafiri complet infloriti inseamna ca ma iubesc la fel de mult ca in prima zi sau ca dragostea mea pt mine este inca tanara. Pai in cazul asta nu are decat putin peste 20 de ani ca si mine, normal ca e inca tanara. Si sincer planuiesc sa ma iubesc in continuare la fel de mult cel putin inca 60 de ani.

Ce m-a determinat sa ma uit sa vad ce inseamna florile si culorile lor a fost faptul ca m-a intrebat ea daca stiu ce semnifica. Stiam ce inseamna fiecare culoare in parte, dar impreuna doar intuiam si am zis ca pot sa caut doar internetul e noul Vest Salbatic, iar posibilitatile de explorare a lui sunt inca nelimitate si neingradite deci sa profitam, zic.

Acum ca mi-am luat flori am si confirmarea a cat de mult ma apreciez si iubesc eu pe mine. Astept oamenii din jurul meu cu flori ca sa vad cum ma iubesc ei. Va soptesc ca in cateva saptamani e ziua mea si aveti ocazia sa ma curatati de scame.

Ma retrag acum, sa imi contemplez iubirea pentru propria mea persoana.

Ca la discoteca

Si acum imaginati-va cum "DJ-ul" intrerupe melodia voastra preferata pentru a face urmatoarea dedicatie: "Melodia care vine e cu dedicatie speciala de la Jenica pentru toti dusmanii prietenii lui/ei cu mesajul: Sa vi se intample tot ce zice acolo si eventual in acelasi timp. Va iubesc din toata inima mea, sa moara...Sa muriti voi ma!"

Si pentru ca nu am putut face rost de videoclip va rog sa urmariti link-ul catre youtube http://www.youtube.com/watch?v=atBg9zLI2bA&feature=channel si sa aveti rabdare a asculta melodia pana la capat, si a viziona videoclipul asisderea.

La fel ca Jenica, dedic melodia voua: tuturor celor care nu ma cautati niciodata doar daca aveti nevoie de ajutor, tuturor celor care ma scoateti din bullshit cand ma inec in el, celor care nu ma barfesc niciodata, colegilor/colegelor de birou care nu-mi pun niciodata bete-n roate si in special scarbossilor, vecinilor care nu lucreaza intre orele 20-24 si in week-end de la 8 a.m. la renovarea apartamentelor s.a.m.d.

O postare mai aparte

 Textul de mai jos l-am preluat de la http://scorpio72.wordpress.com/.
Ea spune asa :"Textul de mai sus a fost scris de o jurnalistă martoră la un accident auto provocat de un şofer băut. Ea a iniţiat campania online impotriva consumului de alcool la volan.". 

Eu l-am preluat nu numai pt ca este foarte adevarat ceea ce scrie in el si pentru ca sunt de acord ca nimeni nu ar trebui sa fie atat de iresponsabil incat sa conduca dupa ce a baut, dar si pentru ca mi-am pierdut un prieten foarte bun in accident de masina, accident pe care nu l-a provocat el, dar in final a fost scos vinovat pentru ca stim cu totii "Mortul e de vina". 

As continua mesajul textului acesta indraznind sa cer organelor abilitate sa ridice definitiv carnetul celui care a provocat un accident mortal, ca sa nu ajunga sa-l provoace si pe al doilea. Va las sa cititi textul si va rog sa-l postati pe blogurile voastre daca considerati ca merita.

,,Mama, am iesit cu prietenii.

Am fost la o petrecere si mi-am adus aminte ceea ce mi-ai spus: „SA NU BEAU ALCOOL”.

Mi-ai cerut sa nu beau, avand in vedere ca trebuie sa conduc masina, si atunci am baut un suc.

Am fost foarte mandra de mine, ca am ascultat, cand cu drag mi-ai sugerat sa nu beau daca trebuie sa conduc, total contrar de ceea ce-mi spuneau prietenii…

Am facut o alegere sanatoasa si sfatul tau a fost corect.

Cand s-a terminat petrecerea, oamenii au plecat, conducand fara a fi in conditia de a face acest lucru.

Eu am luat masina mea, cu siguranta ca sunt in forma.

Nu puteam sa-mi imaginez, mama, ca ma astepta… ceva… neasteptat!

Acum sunt aici, intinsa pe asfalt si aud un politist care zice: “baiatul care a provocat accidentul era beat”.

Mama, vocea lui mi se pare atat de indepartata… Sangele meu e intins peste tot, si incerc din toate puterile mele sa nu plang.

Aud medicii care spun: “Aceasta fata nu va supravietui”.

Sunt sigura ca baiatul care conducea cealalta masina nici macar nu-si putea imagina… in timp ce mergea cu viteza maxima…

Pana la urma el a decis sa bea si eu acum trebuie sa mor…

De ce oamenii fac toate acestea, mama? Stiind foarte bine ca pot distruge alte vieti?

Durerea o simt ca pe un milion de pumnale care-mi sunt infipte toate odata. Spune-i surorii mele sa nu se sperie, spune-i tatalui sa fie tare.

Cineva trebuia sa-i spuna acelui baiat ca nu poate conduce masina dupa ce a baut.

Poate daca ai lui i-ar fi spus toate astea, eu acum n-as fi murit…

Respiratia mea incepe sa fie din ce in ce mai slaba, si incepe sa-mi fie frica. acestea sunt ultimele mele momente, si ma simt asa de… disperata…

Mi-ar fi placut sa pot sa te imbratisez, mama, in timp ce sunt intinsa aici pe asfalt, murind.

Mi-ar placea sa-ti spun ca te iubesc. pentru asta…

Te iubesc, si… adio."

Pur si simplu nu gasesc titlul potrivit. Poate "Scarba".

Nu-mi face nici o placere deosebita sa scriu ceea ce voi scrie, dar daca nu ma descarc s-ar putea sa explodez si sa o fac urat in fata primului venit care ma supara.
A trecut mai bine de un an de cand ma tot intreb ce anume ma tine aici, in Romania, in tara de care nu-i mai pasa nimanui. In cele 391 de zile de cand mi-am dat seama ca mi-e scarba de aproape toti oamenii cu care interactionez zilnic, m-am gandit ce altceva as putea face, unde as putea pleca, cat de greu mi-ar fi sa-i las pe ai mei aici si sa-mi las prietenii.
Nu-mi place sa o iau mereu de la inceput, dar ce alta sansa ai aici cand ai un salariu de mizerie care nu-ti ajunge de la o luna la alta dupa ce cumperi minimum de mancare, medicamente, platesti cateva facturi si iti iei orice gand de la a iesi in oras sau a merge in concediu cand incepi sa numeri banii ramasi vs datoriile acumulate.
 Si mai scarba mi se face cand la un suc se gaseste cate un "amic" cu salariu de 4 ori mai mare care sa spuna ca toti vrem mai multi bani sau cand la vechiul loc de munca seful spunea ca "salariul tau e mare". Ultima replica a fost "sa traiti dvs cu el" si am inchis usa.
De ce multora li s-a parut ca Ana, fata care si-a facut blog ca sa isi gaseasca de lucru, cerea un salariu astronomic. Zau, voua chiar vi se pare 1500 ron un salariu mare? Eu castig mai putin acum dar si acela mi se pare mic in comparatie cu datoriile pe care ne obliga politicienii sa le platim pentru ca ei si-au ridicat case si si-au trimis puradeii in vacante si la scoli in strainatate pe banii nostri.
Cred ca dl presedinte a reusit zilele astea sa creeze o noua culme, sau poate chiar doua: a nesimtirii si a tupeului. Cat poti fi de nesimtit sa spui ca tara ar fi mai bine privita de autoritatile de la Bruxelles daca s-ar impozita absolut toate veniturile, si ca in astfel de conditii tara ar fi extrem de bogata? Gresit. Ar fi la fel de saraca pentru ca ei ar fura in continuare.
Culmea tupeului a venit azi. Sa-si mai ia cetatenii Romaniei inca o slujba. Adica multi nu gasesc prima slujba pt ca nu mai sunt locuri de munca din cauza ca "bravii conducatori" au impozitat si ras-impozitat firmele existente in tara asta pana le-au falimentat si cei care mai au inca o slujba muncesc ca niste sclavi pe un salariu de nimic. De multe ori muncesc peste program, neplatita evident, muncesc sambata sau duminica, raspund la telefonul de serviciu si daca sunt in buda. De ce? Pt ca la usa angajatorului meu mai stau 100 de oameni care vor salariul meu de rahat. Domnule cu capul luminat (cu lumanarea), noua nu ne spala, calca, face cumparaturi, gateste, curata, plateste facturile nimeni. si nici nu avem intaietate la medic. Nici nu ne vine acasa pt ca am tusit. Noi stam la cozi, gatim, curatam. Chestii din alea de neam prost si nesimtit pe care dvs nu le mai faceti pt ca e bine in pomul in care v-a urcat diaspora.
Apropo de diaspora, stiti voi, aia care au zis ca nu vor sa vada comunistii la putere in romania, desi domniile lor n-au mai pus piciorul in tara in care s-au nascut de ani buni. Noroc cu pozele si gemurile de la rude. Am si eu o rugaminte catre domniile voastre, daca nu va e cu suparare. Daca toti ati votat in portocaliu desi n-ati mai calcat in tara asta de ani buni, haideti sa facem un schimb cinstit. Cam ca in filmul ala in care o americanca si o britanica fac schimb pt o vreme de vieti. Fiecare se duce sa locuiasca in casa celeilate ca sa traiasca experienta tarii din care provine respectiva. Eu as extinde putin schimbul catre slujba, salariu, vacante, facturi, impozite, coplata la medic, medicamente compensate. Haideti sa facem schimbul asta pt un an de zile ca sa vedem daca va e mai bine imbracati in portocaliu decat in rosu. Dupa ce se incheie anul as fi curioasa vad cati dintre dvs ar mai vota la fel daca s-ar putea intoarce in noiembrie 2009.
As continua doar ca scriind ceea ce traiesc in fiecare zi aici mi-a facut pranzul sa vrea sa iasa la lumina.

Dar poate m-a batut pe mine soarele in cap si nimic din ce am scris nu-i adevarat. Poate visez urat si ma voi trezi dimineata intr-o lume macar aproape de perfectiune si nu de colaps si cosmar cum este cea despre care am scris.

Cum am devenit fanul lacatelor cu cifru

Stiu ca data trecuta am spus ca urmatorul post va fi despre cat de "usor"  se obtine concediul medical la noi  dar m-am razgandit pentru ca inca imi ling ranile si imi rumeg frustrarile legate de acest subiect si de faptul ca poate Guess Who are dreptate si chiar nu ne-am nascut in locul potrivit.

Gasesc ca este din ce in ce mai greu sa scriu despre intamplari haioase prin care am trecut recent pentru ca cele mai multe au loc din cauza unor probleme, nemultumiri sau incurcaturi in care nimeresc din cauza crizei si a masurilor “inteligente” adoptate de catre bravii nostri conducatori.

In acest caz prefer sa povestesc ceva ce mi s-a intamplat la unul dintre vechile locuri de munca. Situatia, la vremea respectiva s-a produs pe fondul neatentiei si al stresului care venea odata cu multiplele responsabilitati care mi se trasasera din senin, la o varsta destul de frageda. 

Totul a inceput cand in preajma unei mari sarbatori mi s-a cerut sa plec in delegatie impreuna cu seful cel mare aka Big Boss. Ce onoare pentru mine care eram angajata acolo de aproape 3 luni. Tot restul zilei parca am plutit pe norisori de fericire. 

In ziua plecarii mi-am verificat si reverificat bagajul de cateva ori:

•  Haine de schimb pt toate evenimentele - check;
• Periuta, creme, farduri, etc - check;
• Documente - check;
• Lacatul cu cheie pt geamantan - check; 

Ultimul obiect din lista il aveam pt ca  urma sa vizitam mai multe orase si deci sa stam la diferite hoteluri. Nu stiu daca am mentionat vreodata dar eu sunt destul de paranoica, mereu mi-e teama sa nu-mi umble cineva in bagaj chiar daca am doar chiloti si soseste in el.  Paranoia e inca in floare dar de la finalul acelei calatorii am lacat cu cifru nu cu cheie. Imediat ajung si la motivul schimbarii.

In cea mai importanta zi a calatoriei noastre prin tara trebuia sa participam la 3 evenimente. Bineinteles, cel mai important era cel de seara. Cred ca acela a fost testul final pentru perioada mea de proba acolo - cat de bine si de lin urma sa se desfasoare partea de eveniment care se afla sub coordonarea mea. Pentru acea ocazie imi comandasem o rochie pe care am dat aproape jumatate din salariul meu de atunci. 

Inca de dimineata se anunta a fi o zi extrem de palpintanta pentru ca intre doua orase si bineinteles tot atatea hoteluri era sa raman fara bagaj. Multumesc pe aceasta cale colegului care a uitat sa mi-l puna in masina, dar si colegului care l-a vazut si l-a luat chiar daca nu stia al cui era.

          Primul eveniment al zilei a decurs bine. Totul s-a petrecut conform desfasuratorului.

 Si al doilea eveniment a decurs bine, daca nu luam in seama faptul ca doi dintre noi am ajuns cu intarziere pentru ca soferul nostru nu a inteles ca trebuia sa ne astepte si a plecat....cu masina goala suspectand fara a intreba pe nimeni ca ne-am fi urcat intr-o alta. 

M-am isterizat putin si cred ca am fost injurata in gand la greu pentru ca inaintea evenimentului de seara mi-am pus portofelul in geamantan, am pus lacatul si am plecat sa mananc. Cand am revenit in camera am vrut sa imi pun rochia si sa imi aranjez coafura. Atunci m-a lovit in moalele capului concluzia ca este pentru ultima data cand voi mai folosi un lacat cu cheie pt geamantan. Imi pusesem cheia in portofel si portofelul in geamantan pt ca nu avea loc in gentuta mea plic. Am mentionat ca pusesem lacatul la geamantan, nu? Asta se intampla cu 1h inaintea marelui eveniment. Am inceput sa sun pe la cei cativa colegi care erau cu mine acolo. Unul dintre ei expert in spart lacate si deschis usi (probabil din parinti lacatusi pt ca altfel nu-mi explic) s-a oferit sa imi deschida lacatul in urmatoarele 20 de minute, imediat dupa ce se schimba. Disperata din cazua faptului ca evenimentul de seara era foarte important pt mine si ca ma voi prezenta cu o matura in loc de coafura, am coborat la receptia hotelului  unde i-am explicat doamnei de acolo ca sunt dispusa sa platesc oricat doar sa gaseasca un loc liber la coaforul hotelului.

Un “Da, exista un loc” a fost suficient ca sa imi readuca culoarea in obrajii deja albi ca varul si zambetul pe buze. Acum nu trebuia decat sa mai fac rost de bani, pt ca rochia era in dulap spre deosebire de portofel si ustensilele pentru par.

Inutil sa spun ca seful meu, ceva mai cerebral si mai calm decat noi toti la un loc reusise sa imi rezolve problema cat timp eu ma aflam la receptie. Omul, trecut prin astfel de situatii (stiti voi cu varsta vine si experienta mai vasta) a cautat un lacatus la hotel. L-a gasit, la dus la mine in camera si i-a aratat isprava. Lacatusul bine dotat, a scos clestele, a taiat lacatul si a plecat. Cat a durat toata operatiunea? 30 de secunde. Cred ca i-a luat mai mult sa scoata clestele de la curea decat sa taie lacatul. 

Cred ca nu  mai e nevoie sa mentionez ca si in ziua de azi o parte dintre fostii mei colegi, care se aflau in acea delegatie inca mai rad de mine cand ne intalnim. Este drept ca unii dintre ei spun povestea mai bine decat mine pt ca vazuta din afara orice stuatie de acest gen este extrem de comica inca din prima clipa. Pentru mine, cel caruia i s-a intamplat, ea devine comica abia dupa un timp, cand si ultima urma de stres dispare si vezi ca lucrurile s-au desfasurat macar in proportie de 85%-90% asa cum trebuia.

Bine faci...

...evident ca tot bine gasesti.
    Nu mai spun nimic despre cat de mult timp a trecut de cand am scris ultima data. Texte salvate dar pe care nu am mai avut chef sa le postez am destule. Nu stiu ce m-a determinat sa nu le postez, dar stiu cu siguranta ce m-a determinat sa scriu acest text - toti acei prieteni care se ascund sub numele de AcZ, inclusiv mother of all AcZ si despre care am tot scris pana acum.
   Sa ma accidentez mergand pe propriile mele picioare e un "talent" de-al meu pe care il cunoaste toata lumea. Nu mi-am rupt nimic si nu m-am julit niciodata mergand pe bicla, role, skateboard sau in timpul vreunui alt sport. Nu. Niciodata. Toate semnele mele de buna purtare le-am capatat mergand pe propriile mele picioare. Tot cu ajutorul picioarelor mele am reusit sa il ghipsez saptamana aceasta pe cel drept.
  Cred ca ar fi fost mai corect sa incep aceasta postare cu finalul ei si anume scriind "MULTUMESC!!" pentru ca acum stiu care-mi sunt adevaratii prieteni.
   Acum ca am inceput cu sfarsitul postarii sa va povestesc cum am descoperit cine merita sa fie AcZ cu adevarat.
   Duminica m-am trezit si am vrut sa fac cel mai firesc lucru din lume – sa ma duc la baie. Misiune imposibila – asta s-a dovedit a fi dorinta mea. Am pus mana pe telefon si restul zilei a decurs astfel:
- AcZ sper ca nu dormi si ca n-ai planuri pt azi.
- Nu.
- Atunci imbraca-te si inarmeaza-te pt un drum la Urgenta si asteptat pe holuri cu mine.
-Glumesti.
- Eu as glumi. Glezna mea insa zice ca e serios. Aseara zicea ca e bine, dar acum cred ca s-a razgandit.
Asa am ajuns la Urgenta unde am stat 2 ore la cabinetul de Ortopedie ca sa ni se spuna ca trebuia sa stam la Camera de garda a ortopediei.
- Sa va dau un sut in cur. Dupa ce ma fac bine, evident.
Camera de garda – Ortopedie.
- Aveti nevoie de o radiografie. Aparatul de la parter e stricat. Va rugam sa urcati la primul etaj, pe scari.
- Glumiti?!? Sper ca nu v-ati luat pauza de pranz pt ca veti lua una acum fortat de mine. Ne vedem peste 20-30 de minute la Radiologie dle doctor. Sper ca sunteti o pers rabdatoare.
  Spitalul de urgenta nu are in interior rampa pt scaunul cu rotile deci am urcat un etaj pe scari intr-un picior pana la Radiologie.
- Ce v-a luat atata sa ajungeti aici?!?
- Am jucat sotronul dle doctor. L-am desenat pe scari insa si imi tot cadea pietricica drept pt care am luat-o de la capat de mai multe ori.
  Asa o intrebare m-am gandit ca merita un raspuns pe masura. Doctorul mi-a aratat unde trebuia sa ma asez si m-a lasat sa ma chinui. Urmatoarele lui cuvinte au venit peste alte 30 de minute, la parter in cabinetul lui:
- Iar ati jucat sotronul?!?
- Evident. Daca l-am gasit tot acolo am zis ca nu pot rata ocazia. M-a inspirat lipsa rampei si a liftierei.
- Va punem piciorul in ghips.
- Ba nu.
- Ba da.
- Alta alternativa nu-mi oferiti?
- Atela ghispata.
- Primesc fasa elastica.
- N-avem.
- ....... AcZ treci aici sa ne sfatuim.
  Ne-am sfatuit si am primit atela ghipsata.
  Toata povestea se intampla duminica pe la orele pranzului. Acum e vineri iar de atunci AcZ continua sa se ocupe de mine zilnic. Mi-a cumparat medicamente, de mancare, o coarda pt ca am dovedit ca pot sari intr-un picior destul de bine, un cub rubik ca sa nu ma tampesc, imi face injectiile in fiecare seara si imi da o scatoalca dupa ceafa pt ca ma prefac ca ma doare, mi-a cumparat un ventilator, mi-a confectionat o bagheta magica cu care acum fac “Ping” toata ziua, mi-a gasit un fizioterapeut bun cu care sa fac recuperare dupa ce scap de ghips, mi-a adus un baston ca sa ma pot deplasa mai usor prin casa si ma suna si ma viziteaza zilnic ca sa se asigure ca totul e in regula. Bineinteles ca asta a fost cea mai buna ocazie sa fac un mic triaj printre atatea AcZ care gravitau in jurul meu. Ma bucur totusi ca cele mai multe dintre ele mi-au dovedit ca isi merita locul si numele.
  Bineinteles ca intre timp ai mei au aflat ce isprava a mai facut odrasla lor, iar mama s-a urcat in primul tren catre Bucuresti, mi-a facut de mancare si cand s-a asigurat ca sunt bine si ca dl UG si AcZ au grija de mine s-a linistit si a plecat inapoi acasa.

  Data viitoare va povestesc despre cat de “simplu” este pt un bolnav sa obtina concediu medical.

  Pana atunci “Multumesc AcZ!”.

Pauzele lungi si dese

   2 saptamani. Atat mi-a trebuit pana am inceput sa scriu. Inca nu stiu despre ce voi scrie insa macar m-am mobilizat. E si asta un pas inainte. Unde duce e incert, dar asa sunt toate in perioada asta. E incert daca maine va fi soare sau va ploua, daca voi mai avea un loc de munca, daca voi mai scrie, daca magazinele nu vor incepe sa vanda iar o jumatate sau un sfert de paine sau daca va mai fi greva generala pe 31 mai sau nu. Singurul lucru sigur este ca Pamantul se va invarti si maine indiferent de ce anume se va intampla cu oamenii de pe suprafata lui.

   In ultimile 2 saptamani am vrut sa scriu despre atat de multe lucruri incat am renuntat sa mai scriu pentru simplul motiv ca la fiecare 5 minute imi mai bubuia mintea un subiect. Si asta in conditia in care eu nu ma mai uit la tv de aproximativ un an - de scarba. Nici nu vreau sa ma gandesc cate subiecte mi-ar fi bubuit mintea daca deschideam bibeloul ala imens.

Si inca nu stiu exact despre ce ar trebui sa scriu azi, aici, dar stiu sigur ca trebuie sa fac una din 2 alegeri: sa scriu sau sa renunt la blog. Nu prea-mi sta-n fire sa renunt asa ca mai arunc o pastila multicolora.

Asadar...

   AcZ - este in continuare cat se poate de ipohondra. Ma intreb cati oameni care nu sunt psihologi de meserie, cum nu sunt nici eu, ar putea sa o asculte pe AcZ minimum 40 de minute pe zi, asa cum fac eu, cum se plange despre cat de grea este viata ei in lumea imaginara si cat de multe boli si-a descoperit in ultima vreme. Sa iti iei concediu si sa te duci sa te cauti la un doctor care-i tocmai in capatul opus al tarii, atat de opus incat pana la vecinii de peste granita mai e doar un pas e un caz clar de ipohondrie in faza de negare. Sa te intorci de acolo dupa ce doctorul ti-a zis ca n-ai nimic si sa te plangi in continuare e ipohondrie batuta in cuie. Macar acum n-a mai pomenit nimic de alti doctori sau analize, ci se multumeste cu a continua tratamentele incepute - e si asta un pas inainte. Sper.

   Tot AcZ se gandeste sa-si duca animalul de companie la un doctor din alta tara. Stiu si eu cativa doctori buni la noi care au scapat cateva animale de la moarte sigura, dar cum nimeni nu mai are incredere in absolut nimic care poarta eticheta Made in Romania, incep sa o inteleg pe AcZ si prin urmare sa nu o condamn. Nu o condamn in cazul animalului pentru ca animalul spre deosebire de AcZ, chiar are ceva si este vizibil. La AcZ e doar in capul ei.

   Acum vreo 3 saptamani si-a luat masina noua, evident tot despre AcZ vorbim, si va spun sincer ca daca ai chef sa iti ridici moralul nu-i nevoie decat sa-i dai un telefon si sa ii ceri sa te scoata la plimbare. Garantat va veni cu jumatatea ei pentru ca e criza si in lumea imaginara si prin urmare impart ratele la masina ca un cuplu fericit ce sunt. La fel impart si volanul cand AcZ, scoasa din minti isi da jumatatea jos de scaunul soferului pentru ca a trecut pe rosu - de 3 ori, era sa calce un pieton, a mers pe sens interzis si a facut liniute cu un jeep.

   Daca masina o impart astfel, astept cu nerabdare sa o vad pe AcZ mutata cu jumatatea-i in noul apartament. Nou - impropriu spus, pentru ca l-a achizitionat acum un an de zile insa nu a terminat inca de renovat. Stiti ca spuneam mai sus ca-i criza si in lumea imainara ceea ce inseamna ca AcZ face cate putin in fiecare luna - luna asta cadrul de la pat, luna viitoare salteaua, dupa aia sifonierul, dupa aia aragazul s.a.m.d..

   Moment de schimbat subiectul si apropiat de final pentru ca destre AcZ am scris cam mult si nu  voi mai avea ce povesti in curand.

   Dl UrsuletulGri - nu-s foarte multe de spus pentru ca e mai linistit decat AcZ, si sincer chiar era cazul sa fie pentru ca la cat de agitata sunt eu, e nevoie de cineva care sa ma mai calmeze uneori. Deci in cateva cuvinte ca sa nu il omit din acest post, dl UG s-a gandit ca pe timp de criza daca tot ii scade salariul ar putea sa faca si el ceva ca sa-i creasca venitul asa ca acum in timpul liber face ceva ce pentru prima data chiar poate spune ca ii place. Din fericire pentru dl UG si colegul lui, chiar daca e criza tuturor ni se strica computerul sau laptopul si putini sunt aceia dintre noi care nu voi dori sa cumpere componenta stricata, si uneori la fel de putini sunt cei care le schimba singuri, mai ales in cazul laptop-urilor. Ce ti-e si cu dependenta asta de tehnologie. So far, so good. Baietilor le merge bine si sper sa o tina tot asa.

  Gata. Cred ca am scris suficient de mult pentru azi. Daca nu ma opresc acum probabil ca voi scrie tot ce-mi trece prin cap si voi lua o noua pauza pe o perioada nedeterminata.

Pe data viitoare.

Eeeeesti!

Mi-a fost lene. Mi-e lene. Am idei. Multe. Am povesti. Foarte multe. N-am chef. Deloc.

 Stropinela e de vina sau/si divina pt ca eu scriu acest amarat de post. O insiruire a 10 lucruri care-mi plac. O leapsa online, pt ca suntem prea mari ca sa ne mai alergam pe-afara si sa strigam "Leapsa! Eeeesti!".

Deci 10 lucruri care-mi plac mie si pe care le gasesc addictive.

1. Ipod shuffle-ul meu de prima generatie. Am refuzat fiecare ocazie pe care am avut sa-l schimb. Sa moara ce-am pe casa daca-l dau. Am incarcator de priza, 3 huse de piele si snur ca sa-l tin ca pe talanga la gat. As fi tampita sa-l dau pt unul pe care tre' sa-l tin in buzunar sau in geanta si care sa mai fie si supradimensionat. Nu multumesc! I love mine to death.

2. Pisica mea. Are 12 ani si n-as da-o pt nimic din lumea asta.

3. Sinaia. In certificatul de nastere si in buletin sunt bucuresteanca. In suflet sunt sinaianca.

4. Alba-ca-Zapada. Prietenii stiu de ce.

5. Colectia mea de ceasuri. Trebuie sa stiu mereu cat e ora. Daca ar aparea ceasul care sa iti permita sa te bronzezi fara urme, as avea ceas la mana inclusiv la plaja.

6. Colectia mea esarfe. Cu cat mai multe cu atat mai bine.

7. Aparatul foto. In realitate cred ca trebuia sa fiu asiatica.

8. Dulciurile in general si ciocolata in special (amaruie, cu menta si cu portocale). Recunosc tot! Nu ma torturati! Accept mita. Daca e vorba de ciocolata. Nu mananc decat de la 100g in sus zilnic.

9. Alunele de padure. Brings back childhood memories.

10. Sa merg pe jos. Nu prea am competitie la acest capitol. Nu ma antrenez la shopping. Ma antrenez mergand de la serviciu acasa, luand la pas Bucurestiul sau orice oras in care ma aflu si in general ori de cate ori am ocazia si timp suficient. PS: Detest sa merg la sala.

Gata leapsa. Ar mai fi si altele, dar Stropinela a zis 10 deci tre sa ma conformez. Sa o ia mai departe gammafactor si cine o mai vrea.

De fapt, cine-i AcZ??

Cei 5 oameni care citesc blogul (or fi mai multi sau mai putini, n-am de unde sa stiu) m-au intrebat in ultima vreme "Da', cine-i draga AcZ asta?". Unii s-au regasit partial in ce am scris si au crezut ca-i vorba de ei dar, postarea urmatoare n-a mai fost despre ei deci "de fapt cine-i AcZ?"

Pentru a face lumina si altfel decat cu lumanarea sau lanterna de proasta calitate am decis sa vin eu cu becuri ce imita lumina zilei. AcZ sau Alba-ca-Zapada ar putea fi comparata cu gaina; prima data a fost o AcZ aparuta, de nici nu-mi amintesc unde, in viata mea acum ceva timp (nu conteaza cat - stie ea si asta-i cel mai important). Asta-i AcZ care despre care scriu cel mai des. Dupa "mother of all AcZ" a aparut si imaginatia mea care a mai modificat situatiile pe ici pe colo pentru ca asa-i frumos daca vrei sa pastrezi anumite amanunte pentru tine. Dupa ce "mother of all AcZ" si imaginatia mea s-au iubit au aparut si alti AcZ mai mici ca sa am eu despre ce abera p-aici. In fapt AcZ este suma imaginatiei mele si a tuturor persoanelor la care tin.

Va dati seama cum ar fi sa incep sa scriu despre Tantica, Maricica, Floricica, Gheorghita, Ionita, Batman, Rahan, Tarzan, s.a.m.d.? Cel mai simplu e sa poarte toti un nume generic si sa se regasesca pe aici, ca apoi sa ma poata suna, injura si in final, intreba daca am spus cuiva despre cine era vorba; "Bineinteles ca nu! Doar d-aia scriu aici."

Cea mai draga AcZ mie, ramane totusi "mother of all AcZ" pentru ca situatiile in care intram uneori sunt atat de hilare incat trebuie sa le povestesc macar partial. Si cum nici o femela de pe aceasta planeta nu poate rezista tentatiei de a povesti mai multor oameni ce i se intampla, iar mie nu prea-mi place sa vorbesc la telefon, mi-e mult mai usor sa scriu, pentru ca trebuie sa ma descarc cumva.
Si acum, ca in filmele americane in care parintele ii spune copilului "I'm glad we had this conversation" si pleaca lasandu-l pe ala mai prost si mai in ceata decat era inainte am sa inchei si eu aceasta postare scriind "Ma bucur ca am lamurit problema asta. Acum pot sa scriu un nou post despre intalnirile de saptamana trecuta cu AcZ."

Statul te vrea tampit - Ep1

Da...episodul 1 pentru ca iubita noastra tara mi-a dovedit de mai multe ori ca ne vrea tampiti, in special pe cei din institutiile publice, si aici nu ma refer la sefi ci la aia mai mici cu salarii la fel de mici.
Nu cred ca mai este asta vreun mister pentru cineva dar simteam si eu nevoia sa scriu despre ce am patit acum cativa ani la unul dintre multele mele locuri de munca.
Se face ca atunci cand eram copil nu visam ca altii sa ma fac doctor sau astronaut sau curva sau mai stiu eu ce, nuuuuuu...eu visam sa lucrez intr-un anumit loc, o institutie de care prinsesem drag vizitandu-i unul dintre vechile sedii. Nu conta de fel ce as fi lucrat acolo, ideea era ca imi doream sa lucrez acolo - orice.
S-a facut ca acum cativa ani am prins ocazia unui post liber si am fost pe placul big boss-ului care m-a ales imediat in ciuda faptului ca eu in acele vremuri urmam un master la zi. Ne-am inteles asupra programului, salariul nici nu mai conta pentru ca bucuria de a lucra acolo era infinit mai mare decat dorinta de a avea un salariu de neam-prost. Recunosc ca sa stie toata lumea, am avut un salariu de rahat care se termina cu mult inainte de urmatoarea zi de salariu, dar nu conta cel putin pentru un an de zile tata isi permitea sa-si intretina odrasla si sa-i cumpere tinutele necesare pentru diversele evenimente simandicoase.
In prima zi de dupa angajare o doamna dinozaur trecuta bine de 50 de primaveri glaciare cu un zambet adevarat de fals si o voce la fel de suava ca a unui operat pe corzile vocale, a sunat sa ureze bun-venit noilor achizitii din institutie si ne indeamna sa o contactam indiferent de zi si de ora daca avem probleme. Aceeasi voce "suava" ne dadea asigurari ca salariul va creste semnificativ dupa numai 3 luni.
Imaginati-va ca numai un tampit ar fi crezut vreuna dintre afirmatiile ei, dar cu siguranta nimeni nu se astepta la sabotarile majore la care recurgea dinozaurul cand avea ocazia. Invinuirea altora pentru propriile incompetente si postura de incurca-lume erau preferatele ei. Le urma indeaproape refuzul de a dat vreo mana de ajutor in week-end cand ea nu lucra nici daca pica soarele de pe cer. Negarea pana in panzele albe, in ciuda probelor, ca ar fi primit vreo informatie privitoare la un subiect era si ea la indemana deci usor de utilizat.
Dar sa nu ne mai lungim. Se face ca dupa un an de zile dinozaurul, nevoia unui trai macar decent fara bani de la sponsorii de acasa, amenintarile profesorilor de la master ca n-o sa termin in veci daca nu trec pe la cursuri pentru ca facultatea ceea era una "respectabila" cumulate cu amenintarile sponsorilor ca voi dormi in strada daca nu-mi termin studiile si ale ursuletului gri ca ma paraseste daca il mai las cu ochii-n soare de multe ori, m-au determinat sa-mi dau demisia.
Telefonul de "adio" de la dinozaur a fost mai mult decat lacrimogen. Total opus a fost insa e-mailul pe care l-a trimis colegilor in care ii indemna sa-mi urmeze exemplul si sa-si dea demisia daca doresc sa-si continue studiile pentru ca "institutia noastra nu incurajeaza continuarea studiilor". Acea institutie nu incurajeaza nici formarea unei familii sau dreptul la viata sociala sau orice altceva care ar de-a face cu viata ta personala, dar nici asta nu se spune ci se simte.
Cine stie la ce institutie ma refer probabil va crede ca nu mi-a placut deloc ceea ce faceam acolo - dimpotriva. Big boss-ul era persoana cea mai buna, blanda si cu picioarele pe pamant din cate am cunoscut, in ciuda pozitie pe care o ocupa si a impactului pe care l-a avut asupra tarii - pozitiv bineinteles.
Dar degeaba ai un mar frumos in pom daca atunci cand il tai e plin de viermi ca dinozaurul si alti sefi mai mici care atunci cand ajung intr-o pozitie de conducere se comporta ca niste scroafe urcate in pom.
Si daca presedintele tarii (nu merita majuscula) a indraznit sa spuna ca tinerii ar trebui sa nu-si mai continue studiile si sa se specializeze pe munci de jos de ce mentalitatea unor scarbossi ar trebui sa fie diferita. In definitiv la halul in care a ajuns sistemul de invatamant din tara asta nu mai are nimeni nevoie de scoala ca sa invete cuvinte grele si pline de intelepciune "care este", si care sa le aduca "successuri".
Propun sa dinamitam toate cladirile care nu sunt de locuinte, sa plantam iarba in locul lor si sa ne apucam sa crestem oi si capre. Vaci, boi, scroafe si porci are tara cu nemiluita oricum si sunt in numar mare in prime-time la tv.
Munca de jos de la coada animalului ne va aduce bogatii nemasurate si...si...si...si...mai era ceva...pac....da botox in buze ca sa le facem ca de vaca pentru o asemanare cat mai buna...sau era colagen???...stau prost la cultura generala vizavi de elementele care iti f*t corpul...nu s-au predat astfel de materii unde am fost eu la scoala.