Aici pot sa mazgalesc peretii in mod anonim pt majoritatea dintre cei care citesc. Acasa pe de alta parte, cand mazgaleam peretii camerei mele cu cercurile pe care eu le vedeam ca fiind copiii cu care ma jucam cand nu ieseam afara, nu puteam sa o fac la fel de anonim pt ca ma para sora mea. Imediat aparea mama care isi punea mainile in cap si se intreba ce sa mai faca cu un copil plin de imaginatie si energie.
O vreme, dupa ce nu am mai desenat copii pe peretii camerei, m-a parasit si imaginatia. Nu-i nimic, a revenit acum catva timp si de atunci imbraca o forma tare ciudata.
O colega spunea la un moment dat ca prietenii ei nu sunt imaginari ci doar timizi sau pur si simplu nu vor sa ne cunoasca pe noi, ceilalti. Azi pot si eu sa spun acelasi lucru. Daca ma vedeti vorbind singura sau zambind tamp desi nu-i nimeni langa mine si nici nu am telefonul la ureche, nu va impacientati, este cineva acolo dar nu va dati voi seama.
Acum ceva timp eram cu o colega de serviciu intr-o bodega sa ne inecam amarul unei alte zile lungi de lucru in cate un pahar de suc. Deodata langa mine se posteaza un personaj relativ cunoscut mie si incepe sa-mi vorbeasca. « Te cunosc de undeva », zic eu. « Normal ca ma cunosti. Sunt eu, Alba-ca-Zapada ». « Bine. Lasa costumul pe care il ai acum pe tine. Eu vorbesc de tine, ca persoana. Pe tine te cunosc de undeva. »
« Vorbesti singura ? », se mira colega mea.
« Nu. Normal ca nu. Vorbesc cu EA. »
« Care EA? »
EA radea de nu mai putea. Cand s-a oprit mi-a zis cu un zambet ironic « Cine p.m., din camera asta, crezi ca o mai vede pe Alba-ca-Zapada, cand eu sunt rodul imaginatiei tale? »
« Mars ca ma stresezi. » ii suier printre dinti si ma intorc la colega mea care, pe buna dreptate, se uita stramb la mine.
« Pe mai tarziu », imi zice in timp ce pleca.
Intr-o joi, pe care o aveam libera de la serviciu deschid calculatorul si gasesc mesaj offline. « Ce faci ? Sunt eu, AcZ. Ma mai tii minte ?»
« Cum naiba sa nu te tin minte, dupa ce m-ai facut sa arat ca o nebuna ? »
Ii dau add in lista mai mult din curiozitate. Primele schimburi de mesaje au fost rememorari ale serii in care m-a facut de rahat si o insiruire ale calitatilor si talentelor ei multiple, presarate pe ici pe colo cu glume oarecum porcoase si uneori proaste.
Intr-o seara in care imi inecam iar amarul intr-un pahar de suc si o pizza, ma abordeaza AcZ si ma intreaba cum ma simt. Cu toata sinceritatea ii zica ca ma simt ca un cur sperand ca ma va lasa in pace. Insa insistenta din fire AcZ ma invita la o plimbare in parc. Am iesit – mai mult ca sa iau aer decat ca sa o vad, pt ca va spun sincer nu-i prea placut sa mergi pe strada si sa se uite lumea chioras la tine cand vorbesti singur.
Ies din casa si la locul de intalnire stabilit in locul lui AcZ il zaresc pe Ken al lui Barbie zambindu-mi si fluturandu-si mana in directia mea. « Sa mor. » zic in gand « Asta-i vreo gluma proasta. »
“Tu ce vrei?”, ma ratoiesc la Ken.
« Pai nu am stabilit ca iesim ? Vreau doar sa te inveselesc. »
« Bah perversule, eu mi-am dat intalnire cu AcZ, nu cu tine »
« Ba cu mine ti-ai dat intalnire dar fiindca sunt rodul imaginatiei tale, iau orice forma te face pe tine fericita. »
« Poti sa fii si dinozaur eu tot AcZ o sa te strig, sa te mai faci si tu de rahat nu numai eu. »
AcZ rade si imi ofera o ciocolata. Tinuse minte ce ciocolata imi place. Si eu care credeam ca debordeaza de superficialitate si nu-i decat un alt personaj plin de el care aparuse sa ma streseze. Dupa ce mi-am pus la loc maxilarul cazut am multumit pt ciocolata si am plecat sa ne plimbam.
Din ziua aia am privit-o pe AcZ cu alti ochi. Am descoperit intre timp ca nu-i deloc superficiala si ca are mereu un sfat sau o vorba buna pt mine. Este ca un fel de constiinta a mea. Si chiar daca apare destul de rar, de cele mai multe ori imi sopteste in ureche ce are de zis sau pe messenger.
Tot de atunci, am pastrat-o pe AcZ sub forma lui Ken. E drept ca daca vreau sa ma distrez putin pe seama personajului, ii atribui si alte forme mai putin magulitoare, dar de vreme ce numai eu pot sa il vad, e ok. AcZ nu are si cei 7 pitici, pentru ca banuiesc eu, in zilele noastre i-ar fi destul de greu sa-i intretina pe toti si sa le ofere atentia cuvenita.
Prietenia cu AcZ e la fel de palpitanta ca si cea cu alti indivizi. Nu-i perfecta, pentru ca nici eu, deci nici imaginatia mea nu suntem perfecte. AcZ, nu mai apare langa mine, atunci cand sunt cu cineva pentru a nu ma mai face sa arat ca o nebuna, insa e mai mereu alaturi de mine, asa cum poate atunci cand am nevoie. Acum am aflat ca pot conta pe AcZ, ca pe oricare alt prieten al meu pe care il puteti vedea si voi ceilalti, nu numai eu. Ma bucur ca am reusit sa dau iara frau liber imaginatiei si ca asa a aparut AcZ.
O vreme, dupa ce nu am mai desenat copii pe peretii camerei, m-a parasit si imaginatia. Nu-i nimic, a revenit acum catva timp si de atunci imbraca o forma tare ciudata.
O colega spunea la un moment dat ca prietenii ei nu sunt imaginari ci doar timizi sau pur si simplu nu vor sa ne cunoasca pe noi, ceilalti. Azi pot si eu sa spun acelasi lucru. Daca ma vedeti vorbind singura sau zambind tamp desi nu-i nimeni langa mine si nici nu am telefonul la ureche, nu va impacientati, este cineva acolo dar nu va dati voi seama.
Acum ceva timp eram cu o colega de serviciu intr-o bodega sa ne inecam amarul unei alte zile lungi de lucru in cate un pahar de suc. Deodata langa mine se posteaza un personaj relativ cunoscut mie si incepe sa-mi vorbeasca. « Te cunosc de undeva », zic eu. « Normal ca ma cunosti. Sunt eu, Alba-ca-Zapada ». « Bine. Lasa costumul pe care il ai acum pe tine. Eu vorbesc de tine, ca persoana. Pe tine te cunosc de undeva. »
« Vorbesti singura ? », se mira colega mea.
« Nu. Normal ca nu. Vorbesc cu EA. »
« Care EA? »
EA radea de nu mai putea. Cand s-a oprit mi-a zis cu un zambet ironic « Cine p.m., din camera asta, crezi ca o mai vede pe Alba-ca-Zapada, cand eu sunt rodul imaginatiei tale? »
« Mars ca ma stresezi. » ii suier printre dinti si ma intorc la colega mea care, pe buna dreptate, se uita stramb la mine.
« Pe mai tarziu », imi zice in timp ce pleca.
Intr-o joi, pe care o aveam libera de la serviciu deschid calculatorul si gasesc mesaj offline. « Ce faci ? Sunt eu, AcZ. Ma mai tii minte ?»
« Cum naiba sa nu te tin minte, dupa ce m-ai facut sa arat ca o nebuna ? »
Ii dau add in lista mai mult din curiozitate. Primele schimburi de mesaje au fost rememorari ale serii in care m-a facut de rahat si o insiruire ale calitatilor si talentelor ei multiple, presarate pe ici pe colo cu glume oarecum porcoase si uneori proaste.
Intr-o seara in care imi inecam iar amarul intr-un pahar de suc si o pizza, ma abordeaza AcZ si ma intreaba cum ma simt. Cu toata sinceritatea ii zica ca ma simt ca un cur sperand ca ma va lasa in pace. Insa insistenta din fire AcZ ma invita la o plimbare in parc. Am iesit – mai mult ca sa iau aer decat ca sa o vad, pt ca va spun sincer nu-i prea placut sa mergi pe strada si sa se uite lumea chioras la tine cand vorbesti singur.
Ies din casa si la locul de intalnire stabilit in locul lui AcZ il zaresc pe Ken al lui Barbie zambindu-mi si fluturandu-si mana in directia mea. « Sa mor. » zic in gand « Asta-i vreo gluma proasta. »
“Tu ce vrei?”, ma ratoiesc la Ken.
« Pai nu am stabilit ca iesim ? Vreau doar sa te inveselesc. »
« Bah perversule, eu mi-am dat intalnire cu AcZ, nu cu tine »
« Ba cu mine ti-ai dat intalnire dar fiindca sunt rodul imaginatiei tale, iau orice forma te face pe tine fericita. »
« Poti sa fii si dinozaur eu tot AcZ o sa te strig, sa te mai faci si tu de rahat nu numai eu. »
AcZ rade si imi ofera o ciocolata. Tinuse minte ce ciocolata imi place. Si eu care credeam ca debordeaza de superficialitate si nu-i decat un alt personaj plin de el care aparuse sa ma streseze. Dupa ce mi-am pus la loc maxilarul cazut am multumit pt ciocolata si am plecat sa ne plimbam.
Din ziua aia am privit-o pe AcZ cu alti ochi. Am descoperit intre timp ca nu-i deloc superficiala si ca are mereu un sfat sau o vorba buna pt mine. Este ca un fel de constiinta a mea. Si chiar daca apare destul de rar, de cele mai multe ori imi sopteste in ureche ce are de zis sau pe messenger.
Tot de atunci, am pastrat-o pe AcZ sub forma lui Ken. E drept ca daca vreau sa ma distrez putin pe seama personajului, ii atribui si alte forme mai putin magulitoare, dar de vreme ce numai eu pot sa il vad, e ok. AcZ nu are si cei 7 pitici, pentru ca banuiesc eu, in zilele noastre i-ar fi destul de greu sa-i intretina pe toti si sa le ofere atentia cuvenita.
Prietenia cu AcZ e la fel de palpitanta ca si cea cu alti indivizi. Nu-i perfecta, pentru ca nici eu, deci nici imaginatia mea nu suntem perfecte. AcZ, nu mai apare langa mine, atunci cand sunt cu cineva pentru a nu ma mai face sa arat ca o nebuna, insa e mai mereu alaturi de mine, asa cum poate atunci cand am nevoie. Acum am aflat ca pot conta pe AcZ, ca pe oricare alt prieten al meu pe care il puteti vedea si voi ceilalti, nu numai eu. Ma bucur ca am reusit sa dau iara frau liber imaginatiei si ca asa a aparut AcZ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu