Cand viata iti da lamai

Americanii zic ca tre sa stii sa faci limonada din ele. Ce faci insa daca nici limonada nu iese asa cum ar trebui - poate ai pus prea mult zahar sau miere sau nu ai pus deloc pt ca nu ai avut, si te afli in imposibilitatea de a-i aduce orice fel de modificare. In cazul asta poti sa spui ca soarta a fost ironica si ti-a mai dat o palma imediat dupa ce te-a “cadorisit” cu vreo 5 lamai si nici o portocala?

Cam cat de mare e sentimentul de frustrare cand ti-ai cumparat un lucru si la 5 minute sau, hai sa zicem cateva zile, vezi in vitrina unui magazin un obiect din aceeasi gama care ti-ar fi fost mai util, mai potrivit sau era exact cel pe care ti l-ai fi dorit?

Cat de tare iti vine sa te zgarii pe ochi cand ai aplicat la mai multe joburi (somer fiind, sau in cautarea unui nou loc de munca) si te suna un potential angajator, te duci la interviu, ti se pare ok (desi nu e neaparat jobul pe care ti l-ai fi dorit dar ai datorii si nu mai poti astepta un miracol), semnezi contractul de angajare + cel care spune ca daca pleci mai devreme de 6 luni de la ei tre sa ii despagubesti si dupa maxim 1 saptamana te suna de la “acea” companie; cea pt care ti-ai fi dat si o mana doar sa te fi angajat?

Cati indraznesc oare sa dea vrabia din mana pe cioara de pe gard? Ce faci cand te gandesti ca poate cioara e un porumbel vopsit in realitate? Ce faci daca ti-ai dori si vrabia si cioara dar stii ca ai nevoie de ambele maini ca sa o tii pe oricare dintre ele?

Dileme. Dileme. Dileme. Tare mi-as baga unghia in gat in momentul de fata.

Am colega noua

Nu ma intelegeti gresit, nu ma laud. Ma plang.

Nici nu are rost sa comentez veti intelege de ce imediat ce veti citi ispravile colegei mele.

1. Asteptam telefon de la contabili pt contractul ei de munca. Programul meu incepe la ora 9. Contabilii sunt extrem de punctuali. La ora 13 inca nu primisem telefon de la ei. M-am sesizat si am pus mana pe telefon sa ii sun eu. Nexam ton la telefon. Ploaie de injuraturi la adresa Romtelecom. Cum adica sa imi inchida telefonul cand am platit?!? Dupa aprox 5 min ma opresc brusc: “Da’ am net. Daca era o problema cu plata facturii ar fi oprit si netul nu doar telefonul.” Ma gandesc eu ca totusi pot sa mai verific sunand de pe mobil pe fix. Zis si facut. Sun de pe mobil. Se aude un tarait infundat undeva in departare. Inchei apelul, se opreste si taraitul. Sun din nou. Se aude din nou. Cu telefonul la ureche ma duc dupa zgomot. Ajung la colega cea noua in birou. “Draga mea, iti suna faxul”, ii zic eu pe un ton bland cu tenta de “Sa iti dau 2 pumni in cap, proasta pamantului”. “Alo??”, raspunde mandra radicand receptorul. “De cate ori a mai sunat???” ii urlu eu in receptor stand langa ea. “Cine e?” “Moartea!!” Inchide si incepe sa rada. “Hihihi!” “A mai sunat faxul tau pana acum?!?” “Da, dar nu am stiut ce suna” “???????” Are vreun rost sa specific ca afurisitul de fax este pe biroul ei la mai putin de un brat distanta? Sau ca ii spusesem deja ca daca scoate firul de la fix din priza ca sa bage faxul ei, fixul nu mai functioneaza? Sau sa mai mentionez ca ii atrasesem atentia ca avem deja un fax functional in biroul meu? Stia, dar al ei era mai aproape. Numai cand suna era ca si cum s-ar fi aflat la Polul Nord.

2. Stiti cum se lipesc abtibildele pe usa? Da, chestiile alea care au folie protectoare pe spate, sub care se afla adeziv. Daca nu stiti va invata colega mea. Se lipesc cu scotch in toate cele patru colturi, fara sa dezlipiti folia adeziva.

3. Ultima si cea mai reusita a fost cand seful nostru i-a cerut sa se duca la banca sa scoata o suma de bani dintr-un cont si sa o depuna in altul. Toanta a scos banii din cont, s-a dus la ghiseul de depuneri si ghiciti unde i-a depus. Evident ca in acelasi cont din care i-a scos. Nici nu a observat prostia pe care a facut-o pana cand nu s-a sesizat seful ca nu are bani pe card si nu poate face plati. Am mentionat ca omul era la cateva sute de km distanta, in delegatie?

Deci, ca sa intelegeti unde bat cu postarea asta am sa fac urmatoarele anunturi: Donez colega de birou cui nu apreciaza singuratatea de la locul de munca. Sau: Caut loc de munca pt mine, acum cat inca mai am toti boii acasa.

Pur si simplu nu gasesc titlul potrivit. Poate "Scarba".

Nu-mi face nici o placere deosebita sa scriu ceea ce voi scrie, dar daca nu ma descarc s-ar putea sa explodez si sa o fac urat in fata primului venit care ma supara.
A trecut mai bine de un an de cand ma tot intreb ce anume ma tine aici, in Romania, in tara de care nu-i mai pasa nimanui. In cele 391 de zile de cand mi-am dat seama ca mi-e scarba de aproape toti oamenii cu care interactionez zilnic, m-am gandit ce altceva as putea face, unde as putea pleca, cat de greu mi-ar fi sa-i las pe ai mei aici si sa-mi las prietenii.
Nu-mi place sa o iau mereu de la inceput, dar ce alta sansa ai aici cand ai un salariu de mizerie care nu-ti ajunge de la o luna la alta dupa ce cumperi minimum de mancare, medicamente, platesti cateva facturi si iti iei orice gand de la a iesi in oras sau a merge in concediu cand incepi sa numeri banii ramasi vs datoriile acumulate.
 Si mai scarba mi se face cand la un suc se gaseste cate un "amic" cu salariu de 4 ori mai mare care sa spuna ca toti vrem mai multi bani sau cand la vechiul loc de munca seful spunea ca "salariul tau e mare". Ultima replica a fost "sa traiti dvs cu el" si am inchis usa.
De ce multora li s-a parut ca Ana, fata care si-a facut blog ca sa isi gaseasca de lucru, cerea un salariu astronomic. Zau, voua chiar vi se pare 1500 ron un salariu mare? Eu castig mai putin acum dar si acela mi se pare mic in comparatie cu datoriile pe care ne obliga politicienii sa le platim pentru ca ei si-au ridicat case si si-au trimis puradeii in vacante si la scoli in strainatate pe banii nostri.
Cred ca dl presedinte a reusit zilele astea sa creeze o noua culme, sau poate chiar doua: a nesimtirii si a tupeului. Cat poti fi de nesimtit sa spui ca tara ar fi mai bine privita de autoritatile de la Bruxelles daca s-ar impozita absolut toate veniturile, si ca in astfel de conditii tara ar fi extrem de bogata? Gresit. Ar fi la fel de saraca pentru ca ei ar fura in continuare.
Culmea tupeului a venit azi. Sa-si mai ia cetatenii Romaniei inca o slujba. Adica multi nu gasesc prima slujba pt ca nu mai sunt locuri de munca din cauza ca "bravii conducatori" au impozitat si ras-impozitat firmele existente in tara asta pana le-au falimentat si cei care mai au inca o slujba muncesc ca niste sclavi pe un salariu de nimic. De multe ori muncesc peste program, neplatita evident, muncesc sambata sau duminica, raspund la telefonul de serviciu si daca sunt in buda. De ce? Pt ca la usa angajatorului meu mai stau 100 de oameni care vor salariul meu de rahat. Domnule cu capul luminat (cu lumanarea), noua nu ne spala, calca, face cumparaturi, gateste, curata, plateste facturile nimeni. si nici nu avem intaietate la medic. Nici nu ne vine acasa pt ca am tusit. Noi stam la cozi, gatim, curatam. Chestii din alea de neam prost si nesimtit pe care dvs nu le mai faceti pt ca e bine in pomul in care v-a urcat diaspora.
Apropo de diaspora, stiti voi, aia care au zis ca nu vor sa vada comunistii la putere in romania, desi domniile lor n-au mai pus piciorul in tara in care s-au nascut de ani buni. Noroc cu pozele si gemurile de la rude. Am si eu o rugaminte catre domniile voastre, daca nu va e cu suparare. Daca toti ati votat in portocaliu desi n-ati mai calcat in tara asta de ani buni, haideti sa facem un schimb cinstit. Cam ca in filmul ala in care o americanca si o britanica fac schimb pt o vreme de vieti. Fiecare se duce sa locuiasca in casa celeilate ca sa traiasca experienta tarii din care provine respectiva. Eu as extinde putin schimbul catre slujba, salariu, vacante, facturi, impozite, coplata la medic, medicamente compensate. Haideti sa facem schimbul asta pt un an de zile ca sa vedem daca va e mai bine imbracati in portocaliu decat in rosu. Dupa ce se incheie anul as fi curioasa vad cati dintre dvs ar mai vota la fel daca s-ar putea intoarce in noiembrie 2009.
As continua doar ca scriind ceea ce traiesc in fiecare zi aici mi-a facut pranzul sa vrea sa iasa la lumina.

Dar poate m-a batut pe mine soarele in cap si nimic din ce am scris nu-i adevarat. Poate visez urat si ma voi trezi dimineata intr-o lume macar aproape de perfectiune si nu de colaps si cosmar cum este cea despre care am scris.

Formele constiintei mele

Aici pot sa mazgalesc peretii in mod anonim pt majoritatea dintre cei care citesc. Acasa pe de alta parte, cand mazgaleam peretii camerei mele cu cercurile pe care eu le vedeam ca fiind copiii cu care ma jucam cand nu ieseam afara, nu puteam sa o fac la fel de anonim pt ca ma para sora mea. Imediat aparea mama care isi punea mainile in cap si se intreba ce sa mai faca cu un copil plin de imaginatie si energie.
O vreme, dupa ce nu am mai desenat copii pe peretii camerei, m-a parasit si imaginatia. Nu-i nimic, a revenit acum catva timp si de atunci imbraca o forma tare ciudata.
O colega spunea la un moment dat ca prietenii ei nu sunt imaginari ci doar timizi sau pur si simplu nu vor sa ne cunoasca pe noi, ceilalti. Azi pot si eu sa spun acelasi lucru. Daca ma vedeti vorbind singura sau zambind tamp desi nu-i nimeni langa mine si nici nu am telefonul la ureche, nu va impacientati, este cineva acolo dar nu va dati voi seama.
Acum ceva timp eram cu o colega de serviciu intr-o bodega sa ne inecam amarul unei alte zile lungi de lucru in cate un pahar de suc. Deodata langa mine se posteaza un personaj relativ cunoscut mie si incepe sa-mi vorbeasca. « Te cunosc de undeva », zic eu. « Normal ca ma cunosti. Sunt eu, Alba-ca-Zapada ». « Bine. Lasa costumul pe care il ai acum pe tine. Eu vorbesc de tine, ca persoana. Pe tine te cunosc de undeva. »
« Vorbesti singura ? », se mira colega mea.
« Nu. Normal ca nu. Vorbesc cu EA. »
« Care EA? »
EA radea de nu mai putea. Cand s-a oprit mi-a zis cu un zambet ironic « Cine p.m., din camera asta, crezi ca o mai vede pe Alba-ca-Zapada, cand eu sunt rodul imaginatiei tale? »
« Mars ca ma stresezi. » ii suier printre dinti si ma intorc la colega mea care, pe buna dreptate, se uita stramb la mine.
« Pe mai tarziu », imi zice in timp ce pleca.
Intr-o joi, pe care o aveam libera de la serviciu deschid calculatorul si gasesc mesaj offline. « Ce faci ? Sunt eu, AcZ. Ma mai tii minte ?»
« Cum naiba sa nu te tin minte, dupa ce m-ai facut sa arat ca o nebuna ? »
Ii dau add in lista mai mult din curiozitate. Primele schimburi de mesaje au fost rememorari ale serii in care m-a facut de rahat si o insiruire ale calitatilor si talentelor ei multiple, presarate pe ici pe colo cu glume oarecum porcoase si uneori proaste.
Intr-o seara in care imi inecam iar amarul intr-un pahar de suc si o pizza, ma abordeaza AcZ si ma intreaba cum ma simt. Cu toata sinceritatea ii zica ca ma simt ca un cur sperand ca ma va lasa in pace. Insa insistenta din fire AcZ ma invita la o plimbare in parc. Am iesit – mai mult ca sa iau aer decat ca sa o vad, pt ca va spun sincer nu-i prea placut sa mergi pe strada si sa se uite lumea chioras la tine cand vorbesti singur.
Ies din casa si la locul de intalnire stabilit in locul lui AcZ il zaresc pe Ken al lui Barbie zambindu-mi si fluturandu-si mana in directia mea. « Sa mor. » zic in gand « Asta-i vreo gluma proasta. »
“Tu ce vrei?”, ma ratoiesc la Ken.
« Pai nu am stabilit ca iesim ? Vreau doar sa te inveselesc. »
« Bah perversule, eu mi-am dat intalnire cu AcZ, nu cu tine »
« Ba cu mine ti-ai dat intalnire dar fiindca sunt rodul imaginatiei tale, iau orice forma te face pe tine fericita. »
« Poti sa fii si dinozaur eu tot AcZ o sa te strig, sa te mai faci si tu de rahat nu numai eu. »
AcZ rade si imi ofera o ciocolata. Tinuse minte ce ciocolata imi place. Si eu care credeam ca debordeaza de superficialitate si nu-i decat un alt personaj plin de el care aparuse sa ma streseze. Dupa ce mi-am pus la loc maxilarul cazut am multumit pt ciocolata si am plecat sa ne plimbam.
Din ziua aia am privit-o pe AcZ cu alti ochi. Am descoperit intre timp ca nu-i deloc superficiala si ca are mereu un sfat sau o vorba buna pt mine. Este ca un fel de constiinta a mea. Si chiar daca apare destul de rar, de cele mai multe ori imi sopteste in ureche ce are de zis sau pe messenger.
Tot de atunci, am pastrat-o pe AcZ sub forma lui Ken. E drept ca daca vreau sa ma distrez putin pe seama personajului, ii atribui si alte forme mai putin magulitoare, dar de vreme ce numai eu pot sa il vad, e ok. AcZ nu are si cei 7 pitici, pentru ca banuiesc eu, in zilele noastre i-ar fi destul de greu sa-i intretina pe toti si sa le ofere atentia cuvenita.
Prietenia cu AcZ e la fel de palpitanta ca si cea cu alti indivizi. Nu-i perfecta, pentru ca nici eu, deci nici imaginatia mea nu suntem perfecte. AcZ, nu mai apare langa mine, atunci cand sunt cu cineva pentru a nu ma mai face sa arat ca o nebuna, insa e mai mereu alaturi de mine, asa cum poate atunci cand am nevoie. Acum am aflat ca pot conta pe AcZ, ca pe oricare alt prieten al meu pe care il puteti vedea si voi ceilalti, nu numai eu. Ma bucur ca am reusit sa dau iara frau liber imaginatiei si ca asa a aparut AcZ.