Bine faci...

...evident ca tot bine gasesti.
    Nu mai spun nimic despre cat de mult timp a trecut de cand am scris ultima data. Texte salvate dar pe care nu am mai avut chef sa le postez am destule. Nu stiu ce m-a determinat sa nu le postez, dar stiu cu siguranta ce m-a determinat sa scriu acest text - toti acei prieteni care se ascund sub numele de AcZ, inclusiv mother of all AcZ si despre care am tot scris pana acum.
   Sa ma accidentez mergand pe propriile mele picioare e un "talent" de-al meu pe care il cunoaste toata lumea. Nu mi-am rupt nimic si nu m-am julit niciodata mergand pe bicla, role, skateboard sau in timpul vreunui alt sport. Nu. Niciodata. Toate semnele mele de buna purtare le-am capatat mergand pe propriile mele picioare. Tot cu ajutorul picioarelor mele am reusit sa il ghipsez saptamana aceasta pe cel drept.
  Cred ca ar fi fost mai corect sa incep aceasta postare cu finalul ei si anume scriind "MULTUMESC!!" pentru ca acum stiu care-mi sunt adevaratii prieteni.
   Acum ca am inceput cu sfarsitul postarii sa va povestesc cum am descoperit cine merita sa fie AcZ cu adevarat.
   Duminica m-am trezit si am vrut sa fac cel mai firesc lucru din lume – sa ma duc la baie. Misiune imposibila – asta s-a dovedit a fi dorinta mea. Am pus mana pe telefon si restul zilei a decurs astfel:
- AcZ sper ca nu dormi si ca n-ai planuri pt azi.
- Nu.
- Atunci imbraca-te si inarmeaza-te pt un drum la Urgenta si asteptat pe holuri cu mine.
-Glumesti.
- Eu as glumi. Glezna mea insa zice ca e serios. Aseara zicea ca e bine, dar acum cred ca s-a razgandit.
Asa am ajuns la Urgenta unde am stat 2 ore la cabinetul de Ortopedie ca sa ni se spuna ca trebuia sa stam la Camera de garda a ortopediei.
- Sa va dau un sut in cur. Dupa ce ma fac bine, evident.
Camera de garda – Ortopedie.
- Aveti nevoie de o radiografie. Aparatul de la parter e stricat. Va rugam sa urcati la primul etaj, pe scari.
- Glumiti?!? Sper ca nu v-ati luat pauza de pranz pt ca veti lua una acum fortat de mine. Ne vedem peste 20-30 de minute la Radiologie dle doctor. Sper ca sunteti o pers rabdatoare.
  Spitalul de urgenta nu are in interior rampa pt scaunul cu rotile deci am urcat un etaj pe scari intr-un picior pana la Radiologie.
- Ce v-a luat atata sa ajungeti aici?!?
- Am jucat sotronul dle doctor. L-am desenat pe scari insa si imi tot cadea pietricica drept pt care am luat-o de la capat de mai multe ori.
  Asa o intrebare m-am gandit ca merita un raspuns pe masura. Doctorul mi-a aratat unde trebuia sa ma asez si m-a lasat sa ma chinui. Urmatoarele lui cuvinte au venit peste alte 30 de minute, la parter in cabinetul lui:
- Iar ati jucat sotronul?!?
- Evident. Daca l-am gasit tot acolo am zis ca nu pot rata ocazia. M-a inspirat lipsa rampei si a liftierei.
- Va punem piciorul in ghips.
- Ba nu.
- Ba da.
- Alta alternativa nu-mi oferiti?
- Atela ghispata.
- Primesc fasa elastica.
- N-avem.
- ....... AcZ treci aici sa ne sfatuim.
  Ne-am sfatuit si am primit atela ghipsata.
  Toata povestea se intampla duminica pe la orele pranzului. Acum e vineri iar de atunci AcZ continua sa se ocupe de mine zilnic. Mi-a cumparat medicamente, de mancare, o coarda pt ca am dovedit ca pot sari intr-un picior destul de bine, un cub rubik ca sa nu ma tampesc, imi face injectiile in fiecare seara si imi da o scatoalca dupa ceafa pt ca ma prefac ca ma doare, mi-a cumparat un ventilator, mi-a confectionat o bagheta magica cu care acum fac “Ping” toata ziua, mi-a gasit un fizioterapeut bun cu care sa fac recuperare dupa ce scap de ghips, mi-a adus un baston ca sa ma pot deplasa mai usor prin casa si ma suna si ma viziteaza zilnic ca sa se asigure ca totul e in regula. Bineinteles ca asta a fost cea mai buna ocazie sa fac un mic triaj printre atatea AcZ care gravitau in jurul meu. Ma bucur totusi ca cele mai multe dintre ele mi-au dovedit ca isi merita locul si numele.
  Bineinteles ca intre timp ai mei au aflat ce isprava a mai facut odrasla lor, iar mama s-a urcat in primul tren catre Bucuresti, mi-a facut de mancare si cand s-a asigurat ca sunt bine si ca dl UG si AcZ au grija de mine s-a linistit si a plecat inapoi acasa.

  Data viitoare va povestesc despre cat de “simplu” este pt un bolnav sa obtina concediu medical.

  Pana atunci “Multumesc AcZ!”.