O ambasada, doua ambasade....

Sa va povestesc despre cum AcZ si cu mine am fost la un pas de a ne trimite seful in…dar mai bine cititi ca sa nu stric tot hazul.

Cam prin mai anul trecut ma plimbam eu pe Calea Victoriei dupa program cand primesc un telefon de la AcZ “Alo! Ai buletin?”.

“?????????”

“M-auzi ma?!? Ai buletin????”

“Normal ca am. Orice om normal are buletin…”

“Eu n-am!”

……………. Pauza. Hohote de ras. Eu rosie la fata de atata ras “Cum sa n-ai mai buletin????”

“N-am buletin. L-am pierdut acum vreo 7 luni.”

Idem. Pauza din nou. Alte hohote de ras. Deja oamenii din jurul meu se uitau ciudat la mine, prea radeam de una singura cu mainile in buzunar (hands free – chestia aia cu care te feresti oarecum de radiatii daca vb mult la telefon, dar cu care romanii nu sunt f deprinsi).

In fine…ma calmez si intreb de ce o intereseaza daca sunt sau nu mandra posesoare de buletin.

“X (seful nostru) tre’ sa plece in delegatie in Canada si nu are timp sa isi depuna actele. Mi-a facut mie imputernicire sa le depun in numele lui dar eu nu am buletin. Tu ai, dar ai si chef de glume, vad. Pot sa iti fac tie delegatie si sa depui tu in locul meu documentele? ”

“Daca dai ciocolata nu zic nu. ” (Sunt usor de convins daca la mijloc e ciocolata :D )

Ii dau lui AcZ datele din buletinul meu, ea face delegatia si stabilim sa ne intalnim in ziua urmatoare la Ambasada Canadei, in fata.

Logic ca AcZ intarzie, iar eu nu stiam unde este ambasada asa ca am plecat cu un taxi. Ajung pe strada cu pricina, ma asez la coada si in tot timpul asta o injuram pe AcZ pt ca ea intarzia, iar eu ma topeam de caldura.

Si cum evident daca ma duc intr-un loc populat si sunt singura incep la un moment dat sa ascult conversatiile altora. La vreo 2 persoane in fata mea o doamna cam pe la 60 de ani povestea unei alte doamne despre cum planuia sa petreaca o perioada buna de timp la Moscova la fiul ei. “Nimic anormal”, m-am gandit eu.

Intr-un final dramatic apare si AcZ, transpirata toata si gafaind (era cald, iar in zona ambasadei nu ajunge nici un autobuz asa ca a trebuit sa mearga o buna bucata de drum pe jos incarcata cu tot felul de sarsanale).

“Repede, hai sa completam formularele!!!!”

“Ai venit cu ele necompletate??? De ce ma mai mir oare?”

“Si cu pozele netaiate. Ai o foarfeca la tine??? Zi-mi ca ai…”

“Da’cine’s io, Edward – omul foarfece???? Normal ca nu am.”

Ma rog, partea cu completatul a durat acceptabil de mult daca luam in considerare faptul ca a completat gresit vreo 2 exemplare si a trebuit sa le rescrie. Partea cu cautatul unei foarfece insa a fost din filmele cu nebuni nu cu prosti. Sa vezi pe strada o pitica intr-o rochie galbena ca floarea soarelui, cu balerini la fel de galbeni si cu dres bleumarin si o prajina cu parul rosu ca focul cu 2 genti pline ochi cu documente si alte tampenii si cu ochii bulbucati de disperare, intreband din poarta in poarta daca nu are cineva o foarfeca  - aia era o imagine memorabila.

Intr-un final am gasit o dra ospatarita suficient de draguta incat sa ne taie pozele. Bine, cei drept am primit si cateva comentarii de la colegii drei, comentarii care nu vor fi reproduse aici, nu pt ca nu ar putea fi ci pt ca erau “fumate” de pe vremea bunicii.
Ne intoarcem la coada si mai stam pret de vreo 2h dupa care portarul ne anunta ca nu mai primesc mai mult de 4 pers inauntru. Cum noi (adica eu) eram nr 5 ne-am rugat de el cum am stiut noi mai frumos sa ne lase sa intra sa depunem actele ca e urgent si ne da afara daca nu le depunem azi. In fine, omul cedeaza si ma lasa sa intru. Ajung inauntru, stau la rand la ghiseu. Ma conversez cu un nene si la un moment dat imi sare privirea pe un anunt scris intr-o alta limba decat engleza...ceva gen..."Bun venit in Europa de Est! Portofelele la verificat!". "Hopa!! zic in sinea mea. Ceva nu-i in regula." Ma uit in jur si imi cad ochii pe steagul Rusiei tocmai cand ajunsesem la ghiseu si inmanasem dosarul tipului din spatele geamului. Galant omul imi spune "Stiti, aici e ambasada Rusiei.". "Ihi, zic eu, am vazut acum. A Canadei unde e?" "Peste drum, in capatul strazii."
Ies in hohote de ras de acolo. AcZ desfigurata de nedumerire ma tot intreba ce am. Aproximativ dupa 2 min de ras isteric m-am calmat si i-am povestit. Am privit catre coltul strazii unde se inalta o mirifica cladire de sticla iar vreo 5 m mai sus de acoperisul ei flutura steagul Canadei.
Nu pierdusem nimic mai mult decat timpul in ziua aceea la coada pt ca Ambasada Canadei oricum nu avea program cu publicul pt depuneri in ziua respectiva, iar la ei cozile era inauntru nu afara. Democratie nu coada la lapte si paine ca la rusi.
"Cum te-ai asezat la alta coada??" "Pai asta mi-a zis taximetristul ca e ambasada si sincer nu ma uit la soare pt ca stranut. Daca m-as fi uitat poate as fi vazut si steagul canadian. Si nici in pomi nu ma uit caci nu ma astept ca steagul vreunei ambasade sa fluture odata cu crengile copacilor." Ambasada Canadei este atat de noua incat zici ca-i o cladire de birouri - pe care de altfel am si admirat-o cat am stat la coada sa depunem dosarul pt...Rusia.
Si acum confirmam teoria ca nici cei mai buni oameni la geografie nu sunt scutiti de erori si prostii. Nu-i nimic am decis ca o incadram la categoria "de povestit nepotilor" si probabil si la "asa nu".

Bine faci...

...evident ca tot bine gasesti.
    Nu mai spun nimic despre cat de mult timp a trecut de cand am scris ultima data. Texte salvate dar pe care nu am mai avut chef sa le postez am destule. Nu stiu ce m-a determinat sa nu le postez, dar stiu cu siguranta ce m-a determinat sa scriu acest text - toti acei prieteni care se ascund sub numele de AcZ, inclusiv mother of all AcZ si despre care am tot scris pana acum.
   Sa ma accidentez mergand pe propriile mele picioare e un "talent" de-al meu pe care il cunoaste toata lumea. Nu mi-am rupt nimic si nu m-am julit niciodata mergand pe bicla, role, skateboard sau in timpul vreunui alt sport. Nu. Niciodata. Toate semnele mele de buna purtare le-am capatat mergand pe propriile mele picioare. Tot cu ajutorul picioarelor mele am reusit sa il ghipsez saptamana aceasta pe cel drept.
  Cred ca ar fi fost mai corect sa incep aceasta postare cu finalul ei si anume scriind "MULTUMESC!!" pentru ca acum stiu care-mi sunt adevaratii prieteni.
   Acum ca am inceput cu sfarsitul postarii sa va povestesc cum am descoperit cine merita sa fie AcZ cu adevarat.
   Duminica m-am trezit si am vrut sa fac cel mai firesc lucru din lume – sa ma duc la baie. Misiune imposibila – asta s-a dovedit a fi dorinta mea. Am pus mana pe telefon si restul zilei a decurs astfel:
- AcZ sper ca nu dormi si ca n-ai planuri pt azi.
- Nu.
- Atunci imbraca-te si inarmeaza-te pt un drum la Urgenta si asteptat pe holuri cu mine.
-Glumesti.
- Eu as glumi. Glezna mea insa zice ca e serios. Aseara zicea ca e bine, dar acum cred ca s-a razgandit.
Asa am ajuns la Urgenta unde am stat 2 ore la cabinetul de Ortopedie ca sa ni se spuna ca trebuia sa stam la Camera de garda a ortopediei.
- Sa va dau un sut in cur. Dupa ce ma fac bine, evident.
Camera de garda – Ortopedie.
- Aveti nevoie de o radiografie. Aparatul de la parter e stricat. Va rugam sa urcati la primul etaj, pe scari.
- Glumiti?!? Sper ca nu v-ati luat pauza de pranz pt ca veti lua una acum fortat de mine. Ne vedem peste 20-30 de minute la Radiologie dle doctor. Sper ca sunteti o pers rabdatoare.
  Spitalul de urgenta nu are in interior rampa pt scaunul cu rotile deci am urcat un etaj pe scari intr-un picior pana la Radiologie.
- Ce v-a luat atata sa ajungeti aici?!?
- Am jucat sotronul dle doctor. L-am desenat pe scari insa si imi tot cadea pietricica drept pt care am luat-o de la capat de mai multe ori.
  Asa o intrebare m-am gandit ca merita un raspuns pe masura. Doctorul mi-a aratat unde trebuia sa ma asez si m-a lasat sa ma chinui. Urmatoarele lui cuvinte au venit peste alte 30 de minute, la parter in cabinetul lui:
- Iar ati jucat sotronul?!?
- Evident. Daca l-am gasit tot acolo am zis ca nu pot rata ocazia. M-a inspirat lipsa rampei si a liftierei.
- Va punem piciorul in ghips.
- Ba nu.
- Ba da.
- Alta alternativa nu-mi oferiti?
- Atela ghispata.
- Primesc fasa elastica.
- N-avem.
- ....... AcZ treci aici sa ne sfatuim.
  Ne-am sfatuit si am primit atela ghipsata.
  Toata povestea se intampla duminica pe la orele pranzului. Acum e vineri iar de atunci AcZ continua sa se ocupe de mine zilnic. Mi-a cumparat medicamente, de mancare, o coarda pt ca am dovedit ca pot sari intr-un picior destul de bine, un cub rubik ca sa nu ma tampesc, imi face injectiile in fiecare seara si imi da o scatoalca dupa ceafa pt ca ma prefac ca ma doare, mi-a cumparat un ventilator, mi-a confectionat o bagheta magica cu care acum fac “Ping” toata ziua, mi-a gasit un fizioterapeut bun cu care sa fac recuperare dupa ce scap de ghips, mi-a adus un baston ca sa ma pot deplasa mai usor prin casa si ma suna si ma viziteaza zilnic ca sa se asigure ca totul e in regula. Bineinteles ca asta a fost cea mai buna ocazie sa fac un mic triaj printre atatea AcZ care gravitau in jurul meu. Ma bucur totusi ca cele mai multe dintre ele mi-au dovedit ca isi merita locul si numele.
  Bineinteles ca intre timp ai mei au aflat ce isprava a mai facut odrasla lor, iar mama s-a urcat in primul tren catre Bucuresti, mi-a facut de mancare si cand s-a asigurat ca sunt bine si ca dl UG si AcZ au grija de mine s-a linistit si a plecat inapoi acasa.

  Data viitoare va povestesc despre cat de “simplu” este pt un bolnav sa obtina concediu medical.

  Pana atunci “Multumesc AcZ!”.

De fapt, cine-i AcZ??

Cei 5 oameni care citesc blogul (or fi mai multi sau mai putini, n-am de unde sa stiu) m-au intrebat in ultima vreme "Da', cine-i draga AcZ asta?". Unii s-au regasit partial in ce am scris si au crezut ca-i vorba de ei dar, postarea urmatoare n-a mai fost despre ei deci "de fapt cine-i AcZ?"

Pentru a face lumina si altfel decat cu lumanarea sau lanterna de proasta calitate am decis sa vin eu cu becuri ce imita lumina zilei. AcZ sau Alba-ca-Zapada ar putea fi comparata cu gaina; prima data a fost o AcZ aparuta, de nici nu-mi amintesc unde, in viata mea acum ceva timp (nu conteaza cat - stie ea si asta-i cel mai important). Asta-i AcZ care despre care scriu cel mai des. Dupa "mother of all AcZ" a aparut si imaginatia mea care a mai modificat situatiile pe ici pe colo pentru ca asa-i frumos daca vrei sa pastrezi anumite amanunte pentru tine. Dupa ce "mother of all AcZ" si imaginatia mea s-au iubit au aparut si alti AcZ mai mici ca sa am eu despre ce abera p-aici. In fapt AcZ este suma imaginatiei mele si a tuturor persoanelor la care tin.

Va dati seama cum ar fi sa incep sa scriu despre Tantica, Maricica, Floricica, Gheorghita, Ionita, Batman, Rahan, Tarzan, s.a.m.d.? Cel mai simplu e sa poarte toti un nume generic si sa se regasesca pe aici, ca apoi sa ma poata suna, injura si in final, intreba daca am spus cuiva despre cine era vorba; "Bineinteles ca nu! Doar d-aia scriu aici."

Cea mai draga AcZ mie, ramane totusi "mother of all AcZ" pentru ca situatiile in care intram uneori sunt atat de hilare incat trebuie sa le povestesc macar partial. Si cum nici o femela de pe aceasta planeta nu poate rezista tentatiei de a povesti mai multor oameni ce i se intampla, iar mie nu prea-mi place sa vorbesc la telefon, mi-e mult mai usor sa scriu, pentru ca trebuie sa ma descarc cumva.
Si acum, ca in filmele americane in care parintele ii spune copilului "I'm glad we had this conversation" si pleaca lasandu-l pe ala mai prost si mai in ceata decat era inainte am sa inchei si eu aceasta postare scriind "Ma bucur ca am lamurit problema asta. Acum pot sa scriu un nou post despre intalnirile de saptamana trecuta cu AcZ."

Alba ca Zapada, ipohondria si petrecerea de Craciun

Alba ca Zapada e ipohondra. Nici nu ma gandeam ce ma asteapta cand am permis acestui personaj imaginar sa-si faca intrarea fortata in viata mea.
Joi ma pregateam sa plec la petrecerea de Craciun de la birou. Mai bine zis ma fardam, trageam o linie precisa cu cu creionul negru, care, din momentul in care am zarit-o in oglinda pe AcZ cum statea posomorata pe canapea n-a mai fost dreapta si perfecta - linia vreau sa spun. Stiind ca in cazul in care ii dau atentie nu mai pleaca, ma prefac ca nu o observ si continui sa-mi vad de treaba. Mai grav a fost cand am vrut sa-mi scot sacoul din dulap - era acolo printre haine cu ochii ei tristi beliti la mine.
- Hai zi repede, ca ma grabesc!
- Cred ca sunt pe moarte.
- Vezi sa nu! Personaje imaginare si draci morti n-a vazut nimeni, cu atat mai putin eu deci te rog sa vii cand ai probleme cu adevarat serioase, iar eu timp sa ti le ascult.
Recunosc ca dupa ce am spus asta m-am simtit cam prost pt ca AcZ vine de cate ori am eu nevoie de ea, fara exceptie, dar e un personaj imaginar cu probleme la fel de imaginare care, in momentul respectiv, am considerat ca sufereau amanare.
- Mai tii minte ce simptome ai avut tu cand ai fost internata anul asta?
Nu-i raspund pentru ca inca speram ca va pleca asa cum a sosit; pe nesimtite.
-Mai stii?
-.....
- Daca nici tu nu vrei sa ma asculti atunci ma duc sa mor in liniste pentru ca am gasit pe Google boli grave asociate simptomelor mele.
- Nu o sa pleci pana nu discutam asa-i?
- ......
- Spune-mi ce ai si te rog din suflet nu te intinde foarte mult pentru ca ma grabesc.
Graba mea avea motive foarte bine intemeiate. Era joi dupa prima ninsoare. Eu eram incaltata cu cizmele cu toc inalt si tinuta de petrecere si urma sa sar din taxi in masina unei colege de serviciu cu conditia sa ajung la timp la birou. N-as fi facut acest schimb de masini daca as fi avut o idee cat de vaga asupra locatiei unde urma sa se desfasoare evenimentul...deci punctualitatea mea era obligatorie. Nu mai spun nimic despre cum am intarziat cele 15 minute academice si era sa raman de izbeliste. "Cel putin ai sufletul impacat ca ai facut o fapta buna", vorba unei alte colege.
Revenind la AcZ.
- Te-a durut capul si ai vomat si ai avut ameteli s.a.m.d., nu?
- Da. Satisfacuta acum?
- Nu!!! Stai putin. Ce analize ti-au facut? La ce sectie ziceai ca ai fost internata? Ce tratament ai primit?
- De fapt tie la ce-ti trebuie toate astea? Aveti si voi spitale?
- Bineinteles. Vii sa ma vizitezi cum am facut si eu cand ai fost tu internata?
- Nu prea cred. N-am decat bilet de intors din lumea imaginara. Pe ala de dus l-am ratacit...intentionat...dupa ce ai aparut tu. Pe asta pe care-l am intentionez sa-l folosesc cand ma voi debarasa de tine :P .
-.....Adica...ai face asa ceva?
- Adica....bineinteles. Sper ca nu crezi ca voi ajunge la spitalul de nebuni pentru tine care ma faci sa vorbesc singura pe strada.
- Bine. Discutam alta data despre asta. Acum te rog sa ma ajuti cu problema asta de acum.
Am incercat sa o conving ca nu-i bolnava si ca probabil e doar stresata sau obosita. De ce ar fi stresata sau obosita, nu pot sa va spun pt ca nu-mi pot imagina ce face toata ziua sau macar in zilele cand nu e cu mine (multe la numar), dar fie... Nu cred ca in lumea reala ar fi primit macar un diagnostic ca al meu, pus in ideea ca dupa atatea analize sa nu pleci tot vaca cum te-ai dus in ziua internarii.
Dupa ce am lamurit asta si am stabilit ca ma va tine la curent cu ceea ce a facut la medic, si-a mai amintit ceva:
- Stii cred ca am nevoie si de ochelari si zilele trecute m-a intepat inima. M-am dus la doctor Jekill si a zis ca n-am nimic...dar nu-l cred. Ai vazut cum arata ultimul lui pacient? Tu ce zici? Crezi ca e grav ce am eu?
-.....STF!!!
Am iesit pe usa ca fulgerul. Am coborat pe scari. M-am urcat in taxi. Am indicat locatia. Am pornit Ipod-ul. M-am uitat tot drumul pe geam. N-am auzit-o dar sunt convinsa ca stie asta si ca se va intoarce sa-mi explice cum nu vede ea probabil sa citeasca din revistele ei de glamour imaginare. Am multumit soferului pentru slalomul printre nameti si ca m-a adus la tzanc la birou, chiar inainte ca toti colegii mei sa plece. M-am delectat cu masa si petrecerea de la serviciu si am incercat sa uit de problemele imaginare.
Craciun Fericit!