Alba ca Zapada e ipohondra. Nici nu ma gandeam ce ma asteapta cand am permis acestui personaj imaginar sa-si faca intrarea fortata in viata mea.
Joi ma pregateam sa plec la petrecerea de Craciun de la birou. Mai bine zis ma fardam, trageam o linie precisa cu cu creionul negru, care, din momentul in care am zarit-o in oglinda pe AcZ cum statea posomorata pe canapea n-a mai fost dreapta si perfecta - linia vreau sa spun. Stiind ca in cazul in care ii dau atentie nu mai pleaca, ma prefac ca nu o observ si continui sa-mi vad de treaba. Mai grav a fost cand am vrut sa-mi scot sacoul din dulap - era acolo printre haine cu ochii ei tristi beliti la mine.
- Hai zi repede, ca ma grabesc!
- Cred ca sunt pe moarte.
- Vezi sa nu! Personaje imaginare si draci morti n-a vazut nimeni, cu atat mai putin eu deci te rog sa vii cand ai probleme cu adevarat serioase, iar eu timp sa ti le ascult.
Recunosc ca dupa ce am spus asta m-am simtit cam prost pt ca AcZ vine de cate ori am eu nevoie de ea, fara exceptie, dar e un personaj imaginar cu probleme la fel de imaginare care, in momentul respectiv, am considerat ca sufereau amanare.
- Mai tii minte ce simptome ai avut tu cand ai fost internata anul asta?
Nu-i raspund pentru ca inca speram ca va pleca asa cum a sosit; pe nesimtite.
-Mai stii?
-.....
- Daca nici tu nu vrei sa ma asculti atunci ma duc sa mor in liniste pentru ca am gasit pe Google boli grave asociate simptomelor mele.
- Nu o sa pleci pana nu discutam asa-i?
- ......
- Spune-mi ce ai si te rog din suflet nu te intinde foarte mult pentru ca ma grabesc.
Graba mea avea motive foarte bine intemeiate. Era joi dupa prima ninsoare. Eu eram incaltata cu cizmele cu toc inalt si tinuta de petrecere si urma sa sar din taxi in masina unei colege de serviciu cu conditia sa ajung la timp la birou. N-as fi facut acest schimb de masini daca as fi avut o idee cat de vaga asupra locatiei unde urma sa se desfasoare evenimentul...deci punctualitatea mea era obligatorie. Nu mai spun nimic despre cum am intarziat cele 15 minute academice si era sa raman de izbeliste. "Cel putin ai sufletul impacat ca ai facut o fapta buna", vorba unei alte colege.
Revenind la AcZ.
- Te-a durut capul si ai vomat si ai avut ameteli s.a.m.d., nu?
- Da. Satisfacuta acum?
- Nu!!! Stai putin. Ce analize ti-au facut? La ce sectie ziceai ca ai fost internata? Ce tratament ai primit?
- De fapt tie la ce-ti trebuie toate astea? Aveti si voi spitale?
- Bineinteles. Vii sa ma vizitezi cum am facut si eu cand ai fost tu internata?
- Nu prea cred. N-am decat bilet de intors din lumea imaginara. Pe ala de dus l-am ratacit...intentionat...dupa ce ai aparut tu. Pe asta pe care-l am intentionez sa-l folosesc cand ma voi debarasa de tine :P .
-.....Adica...ai face asa ceva?
- Adica....bineinteles. Sper ca nu crezi ca voi ajunge la spitalul de nebuni pentru tine care ma faci sa vorbesc singura pe strada.
- Bine. Discutam alta data despre asta. Acum te rog sa ma ajuti cu problema asta de acum.
Am incercat sa o conving ca nu-i bolnava si ca probabil e doar stresata sau obosita. De ce ar fi stresata sau obosita, nu pot sa va spun pt ca nu-mi pot imagina ce face toata ziua sau macar in zilele cand nu e cu mine (multe la numar), dar fie... Nu cred ca in lumea reala ar fi primit macar un diagnostic ca al meu, pus in ideea ca dupa atatea analize sa nu pleci tot vaca cum te-ai dus in ziua internarii.
Dupa ce am lamurit asta si am stabilit ca ma va tine la curent cu ceea ce a facut la medic, si-a mai amintit ceva:
- Stii cred ca am nevoie si de ochelari si zilele trecute m-a intepat inima. M-am dus la doctor Jekill si a zis ca n-am nimic...dar nu-l cred. Ai vazut cum arata ultimul lui pacient? Tu ce zici? Crezi ca e grav ce am eu?
-.....STF!!!
Am iesit pe usa ca fulgerul. Am coborat pe scari. M-am urcat in taxi. Am indicat locatia. Am pornit Ipod-ul. M-am uitat tot drumul pe geam. N-am auzit-o dar sunt convinsa ca stie asta si ca se va intoarce sa-mi explice cum nu vede ea probabil sa citeasca din revistele ei de glamour imaginare. Am multumit soferului pentru slalomul printre nameti si ca m-a adus la tzanc la birou, chiar inainte ca toti colegii mei sa plece. M-am delectat cu masa si petrecerea de la serviciu si am incercat sa uit de problemele imaginare.
Craciun Fericit!
Joi ma pregateam sa plec la petrecerea de Craciun de la birou. Mai bine zis ma fardam, trageam o linie precisa cu cu creionul negru, care, din momentul in care am zarit-o in oglinda pe AcZ cum statea posomorata pe canapea n-a mai fost dreapta si perfecta - linia vreau sa spun. Stiind ca in cazul in care ii dau atentie nu mai pleaca, ma prefac ca nu o observ si continui sa-mi vad de treaba. Mai grav a fost cand am vrut sa-mi scot sacoul din dulap - era acolo printre haine cu ochii ei tristi beliti la mine.
- Hai zi repede, ca ma grabesc!
- Cred ca sunt pe moarte.
- Vezi sa nu! Personaje imaginare si draci morti n-a vazut nimeni, cu atat mai putin eu deci te rog sa vii cand ai probleme cu adevarat serioase, iar eu timp sa ti le ascult.
Recunosc ca dupa ce am spus asta m-am simtit cam prost pt ca AcZ vine de cate ori am eu nevoie de ea, fara exceptie, dar e un personaj imaginar cu probleme la fel de imaginare care, in momentul respectiv, am considerat ca sufereau amanare.
- Mai tii minte ce simptome ai avut tu cand ai fost internata anul asta?
Nu-i raspund pentru ca inca speram ca va pleca asa cum a sosit; pe nesimtite.
-Mai stii?
-.....
- Daca nici tu nu vrei sa ma asculti atunci ma duc sa mor in liniste pentru ca am gasit pe Google boli grave asociate simptomelor mele.
- Nu o sa pleci pana nu discutam asa-i?
- ......
- Spune-mi ce ai si te rog din suflet nu te intinde foarte mult pentru ca ma grabesc.
Graba mea avea motive foarte bine intemeiate. Era joi dupa prima ninsoare. Eu eram incaltata cu cizmele cu toc inalt si tinuta de petrecere si urma sa sar din taxi in masina unei colege de serviciu cu conditia sa ajung la timp la birou. N-as fi facut acest schimb de masini daca as fi avut o idee cat de vaga asupra locatiei unde urma sa se desfasoare evenimentul...deci punctualitatea mea era obligatorie. Nu mai spun nimic despre cum am intarziat cele 15 minute academice si era sa raman de izbeliste. "Cel putin ai sufletul impacat ca ai facut o fapta buna", vorba unei alte colege.
Revenind la AcZ.
- Te-a durut capul si ai vomat si ai avut ameteli s.a.m.d., nu?
- Da. Satisfacuta acum?
- Nu!!! Stai putin. Ce analize ti-au facut? La ce sectie ziceai ca ai fost internata? Ce tratament ai primit?
- De fapt tie la ce-ti trebuie toate astea? Aveti si voi spitale?
- Bineinteles. Vii sa ma vizitezi cum am facut si eu cand ai fost tu internata?
- Nu prea cred. N-am decat bilet de intors din lumea imaginara. Pe ala de dus l-am ratacit...intentionat...dupa ce ai aparut tu. Pe asta pe care-l am intentionez sa-l folosesc cand ma voi debarasa de tine :P .
-.....Adica...ai face asa ceva?
- Adica....bineinteles. Sper ca nu crezi ca voi ajunge la spitalul de nebuni pentru tine care ma faci sa vorbesc singura pe strada.
- Bine. Discutam alta data despre asta. Acum te rog sa ma ajuti cu problema asta de acum.
Am incercat sa o conving ca nu-i bolnava si ca probabil e doar stresata sau obosita. De ce ar fi stresata sau obosita, nu pot sa va spun pt ca nu-mi pot imagina ce face toata ziua sau macar in zilele cand nu e cu mine (multe la numar), dar fie... Nu cred ca in lumea reala ar fi primit macar un diagnostic ca al meu, pus in ideea ca dupa atatea analize sa nu pleci tot vaca cum te-ai dus in ziua internarii.
Dupa ce am lamurit asta si am stabilit ca ma va tine la curent cu ceea ce a facut la medic, si-a mai amintit ceva:
- Stii cred ca am nevoie si de ochelari si zilele trecute m-a intepat inima. M-am dus la doctor Jekill si a zis ca n-am nimic...dar nu-l cred. Ai vazut cum arata ultimul lui pacient? Tu ce zici? Crezi ca e grav ce am eu?
-.....STF!!!
Am iesit pe usa ca fulgerul. Am coborat pe scari. M-am urcat in taxi. Am indicat locatia. Am pornit Ipod-ul. M-am uitat tot drumul pe geam. N-am auzit-o dar sunt convinsa ca stie asta si ca se va intoarce sa-mi explice cum nu vede ea probabil sa citeasca din revistele ei de glamour imaginare. Am multumit soferului pentru slalomul printre nameti si ca m-a adus la tzanc la birou, chiar inainte ca toti colegii mei sa plece. M-am delectat cu masa si petrecerea de la serviciu si am incercat sa uit de problemele imaginare.
Craciun Fericit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu